Vineri am avut parte de o sedinta bursiera destul de linistita la BVB, cu tendinta de usoara apreciere pentru majoritatea emitentilor lichizi listati si cu o lichiditate destul de scazuta. Valoarea ridicata a tranzactiilor totale afisata pe monitoarele bursei s-a datorat de fapt in cea mai mare parte unor tranzactii de volum ridicat pe segmentul de piata al actiunilor venite de pe Rasdaq si, in special, cu titluri Asirom. In rest, pe piata principala tranzactiile au fost sporadice si de volum sub medie.
Este un fapt imbucurator ca bursa s-a manifestat pozitiv cu cateva zile inainte de un eveniment politic extrem de important cum este referendumul de sambata. Exista, asadar, premise ca si in cursul saptamanii urmatoare aceasta tendinta de apreciere din ultimele trei sedinte consecutive sa continue, macar pe termen scurt.
Traversam o perioada in care majoritatea companiilor mari de la bursa au raportat sau sunt programate sa raporteze rezultatele financiare la trimestrul I. Se observa o maturizare a bursei romanesti in sensul ca pretul de piata al companiilor reactioneaza prompt la aceste informatii financiare si in sensul in care ele vin: daca profiturile sunt peste asteptarile analistilor sau ale investitorilor, atunci preturile cresc in chiar ziua urmatoare comunicatului, iar daca se situeaza sub asteptari, atunci cotatiile scad.
Sa nu uitam insa nici faptul ca ne apropiem de perioada de vara si, chiar daca in ultimii doi ani bursa romaneasca a avut un comportament atipic, totusi in cursul acestor luni de concedii, de regula cotatiile stagneaza. Pare destul de posibil ca acesta sa fie cursul de evolutie al indicilor in acest an pentru ca avem pe agenda mult prea multe evenimente politice si economice in aceasta perioada ca ele sa nu determine totusi o volatilitate macar de nivel mediu a pietei.