Clotilde Armand își începe mandatul de primar la Sectorul 1 cu verificarea modului în care a fost gestionat bugetul local. Proaspăt confirmată în funcția de primar, Clotilde Armand nu înțelege cum dintr-un buget de 2 miliarde lei aprobat la începutul anului nu mai sunt bani iar consilierii locali au aprobat chiar înaintea alegerilor locale din 27 septembrie contractarea unui împrumut de 200 milioane lei.
„Vor reorganiza primaria. Posturile care vor fi deschise, vor fi atribuite pe criterii de transparenţă, toată lumea va putea să aplice în funcţie de competenţe. În funcţie de experienţă se vor da aceste posturi. Contractele la fel. Vom face un audit. Vom vedea unde s-au dus toţi banii noştri, din Sectorul 1. După cum ştiţi, este primăria cea mai bogată, cu cele mai multe resurse. La începutul acestui an s-a votat un buget de 2 miliarde lei şi acum două săptămâni consiliul local a votat să facă un împrumut de 200 milioane lei şi nu s-au făcut investiţii. Unde s-au dus banii noştri?”, a spus Clotilde Armand duminică seara într-o emisiune la Digi24.
Noul primar de la Sectorul 1 va reevalua și schema de personal din care vrea să elimine persoanele angajate nu pe baza unor criterii de performanță ci doar pe clientelism.
„S-a dublat numărului de oameni sub vechea administraţie. Erau vreo 1.600 de angajaţi în 2016 şi acum s-a dublat. Noi vom spune stop corupţiei, stop clientelism. Vom avea multe traininguri, vom dezvolta competenţele oamenilor. Vom fi intransigenţi. Cu aceste audituri o să vedem şi cine a contribuit la acest dezastru financiar din primărie, însă o să avem şi nevoie de oameni noi. Vom spune acestea sunt regulile noi şi după ele vor fi formaţi. Cine le înţelege bine va evolua profesional.”, a adăugat Clotilde Armand.