2.5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPlati directe din fonduri europene

Plati directe din fonduri europene

» Agricultorii vor beneficia de plati directe pe hectar, ca sprijin financiar de la Uniunea Europeana, incepand cu finele anului 2007, cu conditia sa figureze in Registrul agricol.

» Pentru a primi bani, suprafata agricola eligibila trebuie sa fie de cel putin un hectar, iar a parcelei minime agricole in cadrul exploatatiei sa fie de 0,3 ha.

Pentru a primi banii, agricultorii trebuie sa aiba terenurile identificate si inscrise in "Registrul fermierilor", administrat de Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), sa depuna cerere de solicitare a platilor in termen si sa indeplineasca urmatoarele conditii generale: sa exploateze un teren agricol cu o suprafata de cel putin 1 hectar, iar suprafata parcelei agricole sa fie de cel putin 0,3 ha. In cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor vinicole, arbustilor fructiferi, suprafata minima a parcelei trebuie sa fie de cel putin 0,1 ha.
Conditii de eligibilitate
Plata pe suprafata se acorda pe baza indeplinirii conditiilor de eligibilitate, conform solicitarii din cerere, iar dupa efectuarea controalelor in teren, sumele sunt virate in contul solicitantilor la sfarsitul anului 2007. Parlamentul a completat Ordonanta de Urgenta nr. 125/2006 cupland unele scheme de plata cu productia obtinuta si coreland sprijinul financiar cu efectivul de animale sau cu exploatatia de animale inregistrata. In cazul platilor directe din sectorul vegetal, Parlamentul a stabilit valoarea sprijinului pe hectar si/sau pe tona si/sau pe kilogram, iar in cazul platilor directe complementare (de la bugetul de stat) din sectorul zootehnic, valoarea sprijinului a fost stabilita pe exploatatie si/sau pe cap de animal. Parlamentul a extins lista beneficiarilor Schemei de plati directe pe suprafata (SAPS) si pentru culturi energetice, care consta in acordarea unei sume unitare pe suprafata incepand cu anul 2007 pentru culturile energetice destinate productiei de biocombustibil, si anume rapita, floarea-soarelui, soia, porumb si alte culturi energetice, conform legislatiei in vigoare.
Suprafetele ocupate de culturi energetice pot beneficia de plati nationale directe complementare si de SAPS.
Parlamentul a introdus in Schema de plata separata si zaharul, prin acordarea unei sume pe suprafata si/sau pe tona incepand cu anul 2007, pentru cultura de sfecla de zahar destinata productiei de zahar.

Consecintele modificarii
Prin Memorandumul aprobat de Guvernul Romaniei la data de 9 mai 2005, s-a stabilit ca Romania sa adopte schema de plata unica pe suprafata (SAPS) in primii trei ani de la integrare in Uniunea Europeana, si ca suprafata minima eligibila a parcelei agricole in cadrul exploatatiei sa fie de 0,3 ha. Modificarea suprafetei minime eligibile ar duce la blocarea procesului de primire a cererilor care este in derulare, la diminuarea platilor pe hectar, la cresterea cu 65 la suta a costurilor de administrare a sistemului, la ineficienta eforturilor facute pana in prezent, avand in vedere modificarea radicala a sistemului IT.

Cele mai citite

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...

Huja alege România! Fundașul născut în Portugalia, aproape de debutul la națională

Marian Huja, fundașul Petrolului Ploiești, își exprimă dorința de a reprezenta România, deși are posibilitatea de a juca pentru Portugalia, țara în care s-a...

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...
Ultima oră
Pe aceeași temă