7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalCel mai mare producător auto din Marea Britanie și-ar putea închide fabricile...

Cel mai mare producător auto din Marea Britanie și-ar putea închide fabricile după Brexit

Reprezentantul grupului Jaguar Land Rover a precizat că, în această conjunctură, chiar ar putea fi forţat să închidă unele fabrici.

„Un aranjament Brexit nefavorabil ar putea eroda profitul Jaguar Land Rover cu mai mult de 1,2 miliarde de lire sterline în fiecare an. Ca rezultat, ne-am vedea nevoiţi să ne ajustăm drastic profilul cheltuielilor. Până în acest moment, am alocat în ultimii cinci ani, în Marea Britanie, în jur de 50 de miliarde de lire sterline şi plănuiam să investim încă 80 de miliarde în următorii cinci”, a declarat Ralf Speth, director executiv Jaguar Land Rover.

Cel mai mare producător de automobile din Marea Britanie, deţinut de compania indiană Tata Motors, precizează că în eventualitatea unui acord Brexit nefavorabil, compania ar fi nevoită să îşi închidă fabricile. „Dacă am fi nevoiţi să plecăm, pe fondul unui acord nefavorabil, atunci am fi nevoiţi să închidem fabricile pe care le avem aici, în Marea Britanie, ceea ce ar fi foarte, foarte trist. Acest lucru este deocamdată ipotetic şi sper că este o opţiune la care să nu fim nevoiţi să recurgem”, a declarat Ralf Speth, pentru Financial Times, preluat de BBC.

Avertizările liderilor companiei producătoare de maşini, vin în contextul discuţiilor din Parlamentul britanic pe tema noilor reglementări vamale post-Brexit. Parlamentarii britanici vor dezbate în perioada 16-17 iulie propunerea legislativă a Guvernului în ceea ce priveşte reglementările vamale post-Brexit, relatează Reuters.

Este posibil ca dezbaterea să provoace un nou conflict între prim-ministrul britanic Theresa May şi parlamentarii pro-europeni. Propunerea legislativă poartă numele de Lege Fiscală Transfrontalieră.

Perioada de dezbateri reprezintă oportunitatea parlamentarilor din Partidul Conservator condus de May să susţină rămânerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu ţările europene. Theresa May nu susţine acest lucru, dar nu a venit momentan cu o opţiune favorabilă atât pentru Cabinet cât şi pentru oficialii de la Bruxelles.

Propunerea legislativă are ca scop transformarea acordului vamal actual, existent între statele Uniunii Europene, într-un acord bilateral între UE şi Marea Britanie.

Politicile vamale se află printre cele mai delicate subiecte din discuţiile pentru Brexit. Propunerile sunt momentan disputate la nivelul Guvernului.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Promisiuni pentru antreprenori, în programul de guvernare al noului Guvern Ciolacu

Programul Start-Up Nation continuă, dar accentul se mută pe o strategie mai amplă Noul program de guvernare al Cabinetului Ciolacu promite stimularea antreprenoriatului. Luni, ministrul...

Donald Trump îl critică pe Joe Biden, după ce acest a anulat 37 de condamnări la moarte

Donald Trump l-a criticat pe Joe Biden pentru decizia de a anula 37 de condamnări la moarte, în contextul în care președintele în funcție...

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...
Ultima oră
Pe aceeași temă