3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVictor Sandu, fost director general la Apele Române, trimis în judecată de...

Victor Sandu, fost director general la Apele Române, trimis în judecată de DNA

Victor Sandu va fi judecat de o instanță a Tribunalului Bacău după ce procurorii au finalizat cercetarea penală într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. Alături de el au mai fost trimiși în judecată administratorul unei societăți comerciale, cel care a dat mita, două persoane în sarcina cărora s-a reținut complicitatea la dare de mită și alte două persoane pentru mărturie mincinoasă.

„În perioada 17 mai 2017 – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins sume de bani și ar fi primit cu titlu de mită, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională Apele Române.”, se arată în rechizitoriul DNA.

Banii ar fi fost virați de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general și el inculpat în acest dosar. Lucrările aveau ca obiect amenajarea unor râuri sau înlăturarea efectelor calamităților produse pe râuri din județul Bihor.

„Banii primiți drept mită ar fi fost justificați cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări și servicii care în realitate nu au fost executate.”, susțin procurorii anticorupție.

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Sandu Victor și a unui alt inculpat, ambii judecați în stare de arest preventiv.

Cele mai citite

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă