4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiLiderul clanului Cordunenilor, achitat într-un dosar DNA

Liderul clanului Cordunenilor, achitat într-un dosar DNA

Judecătorii Curţii de Apel Suceava au decis menţinerea deciziei de achitare pronunţată de Tribunalul Iaşi într-un dosar în care Costel Corduneanu era acuzat de favorizarea infractorului.

Decizia Curţii de Apel Suceava este definitivă, alături de Costel Corduneanu fiind achitat şi fratele său, Vasile Călin.

În schimb, un alt frate al lui Costel Corduneanu, Gelu Corduneanu, a primit 5 ani şi 11 luni de închisoare, la fel ca şi alţi doi suspecţi judecaţi în dosar – Tiberiu Cristodorescu şi Silviu Gâtlan. O sentinţă de 4 ani şi 6 luni de închisoare a primit şi Gheorghe Clapon, în acelaşi dosar.

După anunţarea deciziei, Tiberiu Cristodorescu şi Gelu Corduneanu au ajuns în arest, urmând ca şi ceilaţi doi să fie găsiţi şi încerceraţi.

În acest dosar, Tiberiu Cristodorescu, Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) şi Gheorghe Clapon au fost acuzaţi de procurorii DNA de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 40.000 de euro de la o traficantă de persoane. Cei trei i-ar fi promis acesteia că vor interveni pe lângă judecători de la Curtea de Apel Iaşi pentru a o scăpa de puşcărie. Conform procurorilor, Costel Corduneanu şi Vasile Călin ar fi încercat să o determine pe denunţătoare să îşi retragă plângerea, fiind acuzaţi de favorizarea infractorului, însă instanţa a respins probele, considerând apelul DNA nefondat.

Cele mai citite

Mario Iorgulescu, caz închis. A fost condamnat la opt ani şi opt luni închisoare cu executare 

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost condamnat definitiv, miercuri, la o pedeapsă de 8 ani și 8 luni de închisoare...

Bitcoin schimbă regulile jocului pentru mărcile de lux. Brandurile care îmbrățișează criptomonedele

Popularitatea tot mai mare a Bitcoin atrage atenția marilor mărci de lux, care explorează utilizarea criptomonedelor ca metodă de plată. Printemps, un retailer de lux...

CNA a decis eliminarea conținutului mai multor site-uri care promovau regimuri totalitare

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a hotărât eliminarea unor materiale audiovizuale care promovează regimuri totalitare, inclusiv conținut antisemit. Decizia a fost luată în urma analizării...
Ultima oră
Pe aceeași temă