Nicolas! Nicolas! Nicolas!… Timp de minute in sir, duminica seara, multimea adunata in Piata Concorde de la Paris l-a ovationat pe noul presedinte al Frantei scandandu-i prenumele: Nicolas. O dovada suplimentara, daca mai era nevoie, ca Nicolas Sarkozy a devenit cu adevarat un personaj popular pentru o mare parte dintre francezi. Nu stiu daca pe vremea lui Valéry Giscard d’Estaing simpatizantii sai il aclamau strigand "Valéry! Valéry!". Dar ultimii doi presedinti pe care i-am prins eu in Franta, FranIois Mitterrand si Jacques Chirac, n-au beneficiat niciodata de aceste accese de intimitate din partea francezilor. Personal, nu i-am auzit niciodata pe cetatenii celei de-a V-a Republici strigand "FranIois! FranIois!" sau "Jacques! Jacques!".
Pare sa fie un detaliu, dar nu e. "Nicolas" (sau "le petit Nicolas" cum i se mai spune cu ironie) este simpatizat de multa lume. As spune, de suficient de multa lume pentru a deveni acum presedintele Frantei cu un rezultat clar, confortabil, incontestabil, care-i da o legitimitate puternica, mai ales ca electoratul s-a deplasat masiv la vot. "Micul Nicolas", pe care atatea ziare si guri mai mult sau mai putin rele l-au ironizat ca e mic de statura, taxandu-l de asemenea de razbunator si rautacios, i-a convins pe francezi cu un program solid, pragmatic si cu extrem de numeroase propuneri concrete. S-ar putea spune chiar ca Nicolas a invins-o pe socialista Ségolène pentru ca a venit cu mai putine formule utopice, dar cu mai multe propuneri concrete. Nicolas Sarkozy, despre care stanga a avertizat ca este periculos pentru democratie, a castigat alegerile intrucat i-a convins pe francezi ca democratia este in pericol atunci cand statul isi pierde autoritatea si atunci cand cetatenii uita ca au si indatoriri, nu numai drepturi.
Oricat l-ar detesta unii pe Nicolas Sarkozy, chiar si cei mai viscerali dusmani ai sai trebuie sa se incline astazi in fata talentului sau politic. Pentru ca s-ar parea ca si in politica, la fel ca in domeniile artistice, trebuie sa ai nu numai vocatie, ci si talent. Cand a inceput Nicolas Sarkozy sa vaneze pe teritoriul stangii si al extremei drepte teme si concepte pe care dreapta nu le mai utiliza de mult, sau le utiliza fara credibilitate, noul presedinte a dat dovada de vocatie si intuitie politica. Pentru a-si imbogati discursul si vocabularul, Nicolas Sarkozy n-a ezitat sa imprumute masiv din limbajul socialistilor. Prima sa batalie a castigat-o pe acest teren, al limbajului. Timp de decenii, concepte precum solidaritate, speranta, toleranta, fraternitate, progres, echitate si altele din aceeasi sfera luminoasa au fost apanajul stangii, au facut parte din fondul de comert ideologic al stangii, au fost proprietatea ei utopica. Fara complexe, cu o energie pe care unii i-o pun si pe seama statutului sau de fiu de imigrant, Nicolas Sarkozy a demonstrat (si aici a intervenit talentul) ca poate vehicula si el "valorile umaniste si universale" ale stangii, ba chiar dandu-le un nou continut, mai pragmatic, mai legat de contextul dificil al mondializarii.
Cand vrea sa convinga, Nicolas Sarkozy este capabil sa adopte un ton de o sinceritate ireprosabila, sa-si priveasca drept in ochi interlocutorii, sa aduca argumente de bun-simt si sa traverseze stari care le cer marilor actori ani si ani de practica teatrala. Nicolas Sarkozy este, deci, incarnarea tuturor acestor atribute, la care ar mai trebui adaugata tenacitatea, pentru ca el se pregateste de zece ani pentru cucerirea functiei supreme in statul francez.
Sigur, Nicolas Sarkozy nu a castigat primele sale alegeri prezidentiale singur. El a fost purtat spre Palatul Elysée de un partid pe cale de a trai o revolutie generationala si ideologica (vechiul partid neogolist a devenit cu totul altceva, as spune chiar o miscare inspirata de dinamica anglo-saxona, ceea ce l-ar face pe De Gaulle sa se rasuceasca in mormant). El a mai castigat aceste alegeri ajutat de marii patroni francezi care i-au pus la dispozitie practic mijloace nelimitate, in special in ceea ce priveste accesul la mediile de informare. si, nu in ultimul rand, el a mai castigat alegerile cu ajutorul socialistilor francezi care in ultimii 5 ani a ramas un partid imobil, incapabil sa se reformeze ideologic si generational, cu un pas in urma acutelor probleme aduse de mondializare, de liberalizarea internationala a pietelor, de constructia europeana si de transformarile sociale din Franta. De altfel, victoria lui Nicolas Sarkozy marcheaza, pentru stanga franceza, deschiderea unui vast santier reformator, cu un divort total in perspectiva intre socialistii anticapitalisti si socialistii liberali.
Revenind la Nicolas Sarkozy, acuzat de brutalitate sociala in ce priveste programul sau economic, precum si de temperament violent, sa mai notam ca imediat dupa anuntarea rezultatelor primul sau discurs a fost unul extrem de bine cantarit si directionat, chiar emotionant in continutul sau: "Victoria nu este o revansa, a spus el, victoria este frumoasa numai daca este generoasa…" Dupa care a creionat un portret al Frantei iesit parca de sub mana unui artist de stanga: Franta, a spus el, se va bate pentru toti persecutatii lumii, pentru toti asupritii, pentru apararea planetei, pentru Africa, pentru crearea unei Uniuni a Mediteranei, pentru o noua Europa…
In euforia declaratiilor si a dezbaterilor care au avut loc imediat dupa anuntarea rezultatelor, unii dintre fidelii lui Nicolas Sarkozy au afirmat chiar ca Franta traieste o noua "primavara de democratie". Multa lume asteapta insa, acum, primele raze de soare si primii muguri ca sa poata iesi cu incredere la iarba verde. z
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
