-3 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăAlegeri 2016Plata egala pentru job-uri egale

Plata egala pentru job-uri egale

Codul Muncii reprezinta legea fundamentala pentru organizarea relatiilor de munca si contine prevederi minimale cu privire la drepturile si obligatiile angajatilor si angajatorilor si relatiile dintre acestia.
Cu alte cuvinte, nu se pot stabili alte prevederi de nici o natura, la nici un nivel care sa le diminueze pe acestea.
Contractul colectiv de munca la nivel national cuprinde drepturile si obligatiile angajatorilor si salariatilor cu privire la conditiile generale de munca, deci acelasi lucru ca si Codul Muncii, dar la un nivel inferior si poate contine prevederi mai avantajoase decat Codul Muncii. Acest contract se negociaza si este schimbat anual in cadrul dialogului social de catre partenerii sociali – sindicate-patronate-guvern.
Urmatorul nivel de negociere il reprezinta Contractul colectiv de munca la nivel de ramura, apoi cel la nivel de unitate si, in cele din urma, contractul individual de munca.
Principiul de negociere de la fiecare nivel este acela ca nu se pot stabili prevederi mai putin avantajoase decat la nivelul imediat superior.
Drepturile fundamentale ale angajatului se refera la: conditii de munca adecvate activitatii desfasurate; protectie sociala; securitate si sanatate in munca; respectarea demnitatii si constiintei; plata egala pentru munca egala; negocieri colective; protectia datelor cu caracter personal; protectie impotriva concedierilor nelegale; incadrarea in munca in oricare stat.
Salariatii au dreptul sa beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesionala, care se pot acorda cu sau fara plata. In cazul in care in cursul unui an calendaristic, pentru salariatii in varsta de pana la 25 de ani, si, respectiv, in cursul a 2 ani calendaristici consecutivi, pentru salariatii de peste 25 de ani, nu au participat la un curs profesional, pe cheltuiala patronului, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10 zile lucratoare. Durata concediului pentru formare profesionala nu poate fi  dedusa din durata concediului de odihna anual si este asimilata unei perioade de munca efectiva in ceea ce priveste drepturile salariatului, altele decat salariul.
Pentru orice problema cu care va confruntati la slujba, va puteti adresa confederatiilor nationale sindicale. CNS "Cartel Alfa" este membra a Confederatiei Sindicale Internationale si a Confederatiei Europene a Sindicatelor- www.cartel-alfa.ro; e-mail:alfa@cartel-alfa.ro; Splaiul Independentei nr. 202A, etaj 2, sector 6, Bucuresti 060041, tel. 4021-317.10.40. z

Bogdan Iuliu Hossu, presedinte Confederatia Nationala Sindicala "Cartel Alfa"

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă