Totodată, cinci case nelocuite sunt afectate de o alunecare de teren.
Vântul puternic a doborât cinci copaci şi a smuls un acoperiş de bloc, fiind avariate 5 autoturisme, precizează sursa citată.
Nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice.
Totodată, se înregistrează întreruperi în alimentarea cu energie electrică la nivelul a 13 localităţi din trei judeţe (Neamţ, Olt şi Suceava), însumând 10.933 de consumatori, iar pentru remedierea defecţiunilor se acţionează cu şapte echipe de intervenţie.
La nivel naţional sunt în serviciul operativ, pregătiţi să intervină, 22.010 lucrători MAI (7.790 de jandarmi, 5.000 de pompieri, 9.220 de poliţişti) cu 9.008 mijloace, informează comunicatul MAI.
„Structurile MAI continuă să acţioneze în sprijinul comunităţilor din judeţele afectate de fenomenele hidrometeorologice severe. Intervenţiile în teren sunt monitorizate şi coordonate prin Centrul Naţional de Conducere Integrată al MAI, completat cu grupa operativă a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care este în permanentă legătură cu celelalte instituţii reprezentate în Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, arată sursa citată.
Conform MAI, a fost realizată manevra de forţe şi mijloace la nivelul IGSU prin suplimentarea în judeţul Bacău cu 15 motopompe din judeţele Brăila, Galaţi, Vaslui, în judeţul Sibiu cu 25 motopompe şi 85 de lucrători din judeţele Alba, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Călăraşi, Hunedoara, Vâlcea, precum şi menţinerea dislocării a 16 motopompe la nivelul judeţului Covasna, din judeţele Prahova, Dâmboviţa, Mureş.
Totodată, potrivit sursei citate, s-au dislocat 200 metri liniari dig gonflabil şi 200 metri liniari dig mobil cu panouri din judeţul Mureş şi 200 metri liniari dig modular din judeţul Vâlcea către judeţul Sibiu, pentru realizarea unor îndiguiri provizorii în zonele de risc.
*** În judeţul Sibiu, efectivele Jandarmeriei şi ale pompierilor au acţionat în localităţile afectate de inundaţii. Jandarmii au ridicat, împreună cu pompierii, un dig modular din panouri şi un dig gonflabil pe o distanţă de 600 metri pentru a preîntâmpina ieşirea din matcă a râului care traversează localitatea Cristian.
De asemenea, jandarmii şi pompierii au intervenit în Ocna Sibiului unde se acţionează permanent cu trei motopompe de mare capacitate (10.000 de litri/minut) pentru a elimina acumulările de apă din 18 curţi şi de pe o stradă.
În localităţile Apoldu de Jos, lucrătorii MAI sunt sprijiniţi de forţe ale Ministerului Apărării Naţionale şi intervin pentru evacuarea apei din case, curţi şi beciuri.
*** În judeţul Botoşani, în localitatea Stânceşti o casă este în pericol de prăbuşire, iar pentru evaluarea situaţiei a fost stabilită o comisie mixtă formată din specialişti de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, ISU şi primărie, precizează comunicatul MAI. Până la finalizarea expertizei, locatarul casei a fost mutat în altă construcţie. În cadrul şedinţei Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei se va solicita alocarea unei locuinţe modulare până la remedierea situaţiei.
*** În judeţul Vâlcea, pe DJ 676 G, pe raza localităţii Ciorteşti, a fost afectat un podeţ, din această cauză accesul rutier către 4 gospodării realizându-se cu dificultate. Se intervine pentru remedierea situaţiei, se arată în comunicat.
Pe DN 7D, pe raza localităţii Titeşti km 15+830 s-a produs o alunecare de teren care a afectat carosabilul şi se circulă pe rute ocolitoare. Pe DN 64, pe raza localităţii Băile Olăneşti carosabilul s-a surpat, traficul rutier desfăşurându-se alternativ pe un sens.