Ca orice derby, Rapid-Dinamo a fost precedat de duelul declaratiilor. Principalele contre au fost pe seama modificarii locului de disputare a partidei.
presedintele fc dinamo, nicolae Badea, a sugerat ca schimbarea regulamentelor privind sanctiunile pentru incidentele provocate de fani "are conotatii visinii". "Rapid a fost primul club din Romania care a incurajat schimbarea actualelor regulamente, chiar in timpul sezonului. Cred ca schimbarea regulamentelor are conotatii visinii. Noi am convenit ca stadionul Lia Manoliu ar fi fost o varianta foarte buna pentru ambele echipe. Dar Rapid a facut o solicitare sa primeasca o alta sanctiune, iar decizia Comitetului de Urgenta a fost una hazardata. Rapid a fost favorizata de aceasta decizie fata de alte echipe precum Steaua sau Universitatea Craiova, care erau in aceeasi situatie", a comentat Badea.
Pana acum o saptamana, regulamentul prevedea ca pentru incidentele create de fani pe arenele din Romania cluburile sa fie obligate sa dispute un numar de meciuri, stabilit in functie de gravitatea faptelor, la o distanta de minimum 150 km de propriul stadion. Comitetul de Urgenta a hotarat, pe 12 aprilie, reintroducerea in regulament a disputarii meciurilor cu portile inchise.
Rapidul a contraatacat la nivelul jucatorilor, cerand ca dupa meciul de ieri-seara cinci jucatori de la fiecare echipa sa efectueze testul antidoping. Acest lucru nu a parut sa-i afecteze foarte tare pe dinamovisti. "Testul antidoping este ceva normal. S-a facut test antidoping si dupa meciul cu FC Vaslui, si dupa derby-ul cu Steaua. Speram ca acesta sa fie singurul succes al Rapidului, acceptarea testului. Sunt convins ca, daca rapidistii vor obtine acelasi lucru si la alte partide pe care le vor pierde, vor fi multumiti ca rezultatul testului a fost negativ", a afirmat Badea.
seful "cainilor" nu l-a uitat nici pe George Copos, care a declarat in mai multe randuri ca in tinerete a fost fan al echipei din stefan cel Mare. "Speram sa-i provocam domnului Copos cat mai multe bucurii pe fondul unui joc bun facut de Dinamo, concretizat in cat mai multe goluri in poarta Rapidului", a precizat Nicolae Badea.
Cristi Borcea a ironizat si el echipa giulesteana, spunand ca singurul derby al Romaniei este Dinamo-Steaua. "Am fost foarte multumit de evolutia baietilor in Ghencea. Erau condamnati sa castige. Vad ca toata lumea spune ca azi e un derby. Gresit, pentru ca singurul derby din Romania este Steaua-Dinamo", a explicat directorul executiv al alb-rosilor.
Initiativa celor de la Rapid de a instala un ecran gigantic langa stadionul Giulesti, pe care fanii sa vada meciul, a fost oprita de Jandarmerie, care nu a dat aprobarea. Organele de ordine au apreciat ca strangerea suporterilor in afara arenei ar putea provoca incidente in zona.