Se numeste Emil si este fratele mai mare al poetului Mircea Ivanescu. A trait in interbelic si a murit tot atunci, sinucigandu-se la o data dinainte stabilita pe care a anuntat-o cu emfaza prietenilor. Avea atunci 22 de ani si o experienta, livresca in cea mai mare parte, care ne arata ca modelul papinian-eliadesc era functional in epoca. Spre deosebire de idealistii "huligani", estetiza peste masura, traia artistic, deci artificial, in genul lui Wilde & Co. Era un rafinat structural, si nu un militant quijotesc. Un profil eminamente romantic, contradictoriu si irizat de efuziuni nihiliste, se reflecta intr-un discurs straniu ce cultiva paradoxul si evita cu aroganta normele realiste. E mai aproape de avangarda si de experiment decat de cumintenia mostenirii secolului al XIX-lea. E adesea retoric si stufos, dar are o inteligenta si o luciditate uluitoare pentru varsta lui. Se poate vorbi fara rezerve de precocitate si de sclipiri ale geniului. S-au pastrat din opera lui doua piese de teatru ("Dialogii Psihopatului" si "Artistul si Moartea"), fragmente de jurnal, notatii dintr-un carnet, scrisori si cateva proze. Greu de definit ca stil, sunt indraznete, imperfecte si cred ca ar putea fi la rigoare alaturate directiei "interbelicului minor", considerat adevaratul modernism "hard" al perioadei dintre razboaie. In absenta gestului final demonstrativ, tot estetizant-livresc in esenta, literatura romana ar fi castigat un scriitor cu potential, cu sanse considerabile de a da carti "intregi", mari. Avem, totusi, o editie critica a operei sale, "Artistul si Moartea" (ICR, 2006), care merita rasfoita. z
E mai aproape de avangarda decat de cumintenia mostenirii secolului al XIX-lea."
