Pe data de 4 aprilie 2007 multa lume a sarbatorit un nou record al trenului de mare viteza francez: 574,7 kilometri pe ora. Au fost deschise sticle de sampanie, presa si televiziunea au salutat copios evenimentul, oamenii politici s-au declarat mandri, publicul a aplaudat.
Sunt insa si oameni care considera ca aceasta pasiune pentru viteza este catastrofala din punct de vedere cultural, ecologic si uman. In multe tari europene, numerosi intelectuali, scriitori, sociologi, psihologi, ecologisti etc. se organizeaza intr-un fel de front al rezistentei impotriva vitezei. Romancierul Milan Kundera, de exemplu, este si autorul unei superbe culegeri de eseuri, intitulata "Lentoarea", unde desfiinteaza viteza, aceasta "forma de extaz pe care revolutia tehnica a facut-o cadou omului".
In perioada cand se purtau discutii intre Franta si Marea Britanie pentru saparea tunelului feroviar de sub Canalul Manecii, in Parlamentul de la Londra a avut loc o serioasa dezbatere despre "desfigurarea culturala" a Angliei din cauza acestei initiative. De ce sa vina continentalii, mai repede, si in plus cu trenul, la Londra, se intrebau unii deputati? De o civilizatie insulara trebuie sa te apropii cu vaporul… Orice calatorie este un ritual. Atunci cand un "continental" ia trenul, pe urma se da jos din tren si ia vaporul, si apoi se da jos de pe vapor si ia din nou trenul si ajunge la gara Victoria de la Londra, ritualul este respectat. Chiar daca drumul dureaza, timpul nu este pierdut pentru ca in tot acest timp calatorul se gandeste la Londra, se gandeste la stancile de la Dover, fantasmeaza asupra Marii Britanii. Or, atunci cand ajungi cu trenul dintr-un singur foc de la Paris la Londra, calatoria devine un sacrilegiu. Ca sa nu mai vorbim ca noile trenuri ajung la gara Waterloo, si nu la gara Victoria, care este sacrificata ca mit cultural si turistic.
Sa fie oare total naive argumentele celor care formeaza "rezistenta culturala" impotriva vitezei? Viteza, spun ei, cand depaseste anumite limite, anuleaza frisonul calatoriei, ucide socializarea, pune in pericol viata umana si mai distruge si mediul inconjurator. Sa nu uitam ca avionul supersonic de tip Concorde construit de francezi si britanici, care traversa Atlanticul in trei ore si jumatate, a fost cel mai poluant si mai zgomotos avion imaginat vreodata. De altfel, el a fost scos la pensie acum cativa ani si nimeni nu se mai gandeste sa-l reinvie.
In trenurile normale, mai spun acesti militanti antiviteza, oamenii se imprietenesc, discuta, schimba impresii. Ceea ce e valabil inca, in orice caz, in Romania. Cand urci la Bucuresti ca sa mergi de exemplu pana la Bacau, in momentul in care cobori la destinatie ai aflat tot despre vecinii tai de compartiment: ce boli au, ce probleme de familie, cu cine vor vota la viitoarele alegeri si asa mai departe.
Or, in trenurile de mare viteza atmosfera e alta, oamenii sunt intimidati si toata lumea sta ca in avion, concentrata mai degraba la mers. De unde "dezastrul" provocat de viteza in domeniul socializarii.
Dar dezastrul cel mai vizibil provocat de viteza este cel ecologic. Viteza, fie ca e vorba de automobile, de avioane sau de trenuri, provoaca, prin multiplicarea acestor mijloace de transport, o poluare ireversibila. Un grup de experti britanici a propus chiar ca pe avioane sa fie marcat un avertisment, la fel ca pe pachetele de tigari. Numai ca, in loc de fraza fumatul poate provoca boli mortale, pe avioane ar trebui sa scriem calatoria cu avionul provoaca o grava incalzire a atmosferei. Poate ca acest lucru i-ar mai descuraja pe turisti sa ia avionul pentru vacante scurte, de doua sau trei zile. Acest tip de comportament este considerat un adevarat flagel. Altadata, cand aveau doua sau trei zile libere, oamenii plecau la tara sau se multumeau cu un turism de proximitate. In prezent, tot nordul Europei ia avionul ca sa vina in sud, la soare, chiar si pentru doua zile. Nenumaratele companii aeriene care ofera aceste servicii nu se gandesc, evident, ca acest nou tip de "turism rapid" este sinonim cu accelerarea distrugerii stratului de ozon.
Psihologic vorbind, viteza ne-a modificat si alte comportamente. Limbajul cinematografic propus de Hollywood nu este altceva decat o forma de introducere a vitezei in naratiune. Pentru tot mai multi oameni de pe aceasta planeta un film nu este interesant decat daca impuscaturile incep la minutul trei, daca moare un personaj la minutul cinci si daca incepe o cursa de automobile la minutul sapte. O naratiune lenta, ca in filmele lui Tarkovski, devine imposibil de digerat pentru un public din ce in ce mai numeros, format in "cultura" clipurilor si a spoturilor publicitare, precum si a serialelor si a filmelor de "mare actiune".
Convingerea celor care se considera in rezistenta culturala impotriva vitezei este ca dorinta omului de a castiga timp s-a transformat in contrariul ei: grabindu-ne uitam sa mai traim.
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
