19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDistracție în grup, oprită de forțele de ordine în Slatina

Distracție în grup, oprită de forțele de ordine în Slatina

Forțele de ordine au descins în restaurantul în care de distrau mai multe persoane decât limita maximă impusă de restricțiile pandemiei de coronavirus în urma unui apel la 112 care reclama că evenimentul festiv deranjează liniștea și ordinea publică.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în cooperare cu reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, s-au deplasat de îndată la faţa locului, pentru a efectua verificări. Întrucât la eveniment participau aproximativ 200 de persoane, fiind încălcate normele de distanţare fizică şi cele de protecţie individuală, reprezentanţii autorităţilor au dispus suspendarea evenimentului.”, a transmis IPJ Olt, citat de News.ro.

Polițiștii și reprezentanții DSP și DSVSA Olt au anunțat că vor verifica modul în care a fost organizat evenimentul și vor aplica sancțiuni contravenționale tuturor celor care au încălcat normele legale.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă