14.9 C
București
marți, 22 octombrie 2024
AcasăSportPelerinaj politic la biserica

Pelerinaj politic la biserica

Aproximativ cinci mii de persoane si presedintele Basescu au participat la canonizarea primului sfant bistritean, Pahomie din Gledin.

La ceremoniile din localitatea Gledin au participat mitropolitul pro-rus al Ucrainei, Preafericitul Vladimir, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, IPS Bartolomeu Anania, si peste 20 de mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi romani si ucraineni.
S-au adunat mii de credinciosi. Au sosit si politicienii: presedintele Romaniei, Traian Basescu, liderul PD, Emil Boc, presedintele executiv al PLD, senatorul Gheorghe Flutur, si altii. Ca sa imbine sportul cu religia, la Gledin a sosit si presedintele PNGCD, finantatorul Stelei Bucuresti, Gigi Becali. Pelerinajul sau l-a dus de la biserica la stadionul din Bistrita, la meci.
La finalul liturghiei, mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, le-a spus credinciosilor ca anul viitor intentioneaza sa porneasca un nou proces de canonizare, pentru un alt bistritean, Atanasie Todoran, executat de trupele austriece, in ciuda faptului ca avea mai mult de 100 de ani. Mitropolitul clujean a oferit icoane tuturor membrilor delegatiei ucrainene si a primit in schimb moaste ale sfintilor de la manastirea Pecerskaia de langa Kiev, acolo unde se afla si ramasitele pamantesti ale Sfantului Pahomie. Preafericitul Vladimir a oferit oua incondeiate de strut mitropolitului Bartolomeu si presedintelui Traian Basescu.
In multime, interpelat de o basarabeanca, Traian Basescu i-a promis acesteia ca va face eforturi sa rezolve problema cetateniei romanilor de dincolo de Prut. Alaturi de sotia sa, Maria, Traian Basescu a strabatut ulitele colbuite din satul Gledin de la un capat la altul. A dat mana cu sute de oameni,
s-a pupat cu alegatorii, a ciocnit oua rosii cu bistritenii din Gledin, s-a pozat cu copiii si a intrat prin curtile satenilor.
Presedintele PD, Emil Boc, a devenit fotograf de ocazie pentru presedinte si a realizat instantanee pentru toti cei care i-au cerut acest lucru. Pornita in pelerinaj, familia Basescu a vizitat si manastirea de la Voronet. In Gura Humorului, orasul natal al presedintelui executiv al PLD, Traian Basescu a stat la o terasa cu Gheorghe Flutur.

Cele mai citite

Casa Albă: Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova

Rusia nu a reuşit să submineze alegerile din Republica Moldova, chiar dacă a "lucrat energic" în acest sens, a reacţionat luni un purtător de...

Cinci bărbați îl dau în judecată pe Donald Trump pentru declarațiile acestuia de la dezbaterea din 10 septembrie cu Kamala Harris

Cinci afro-americani şi hispanici - condamnaţi pe nedrept pentru violarea unei femei care făcea jogging în New York în 1989 pe când erau minori...

Josep Borrell vede un viitor comun pentru UE și Republica Moldova

Într-o declarație comună, Înaltul Reprezentant Josep Borrell și Comisia Europeană au evidențiat rezultatele pozitive ale alegerilor prezidențiale și ale referendumului constituțional din Republica Moldova,...
Ultima oră
Pe aceeași temă