Copiii din scolile constantene le-au oferit saptamana trecuta mici cadouri colegilor cu venituri mai modeste. Dupa ce elevii unitatii de invatamant "Mihai Viteazul" au dat startul programului initiat de Inspectoratul scolar Judetean, "Luna Prieteniei", alti copii ai scolii cu clasele I-VIII din Nisipari si ai Colegiului National "Constantin Bratescu" au continuat cu actiuni menite sa-i bucure pe colegii lor fara posibilitati financiare. Prin programul de voluntariat, la Nistoresti au fost stranse jucarii, rechizite si imbracaminte de catre elevii clasei a IV-a, sub indrumarea invatatoarei Ghina Claudia. scolarii din clasa a VII-a impreuna cu directorul Maria Ursu si profesorul de religie Sandu Adrian s-au dus in Vinerea Mare la "Centrul de ingrijire si asistenta pentru persoane varstnice" de la Poarta Alba pentru a le duce batranilor cadouri de Pasti. La activitatile reunite sub numele de "Saptamana faptelor bune" au fost invitati inspectorul Ene Ulgean, inspectorul de religie Brutaru Bogdan, directorul scolii nr. 15 Constanta si preotul din satul Nisipari, Sava Bogdan. Din partea Arhiepiscopiei Tomisului a participat inspectorul pe probleme de invatamant si tineret Toma Cristian.