-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăLifestyleCe îl învață Iuliana Tudor pe fiul ei despre pandemie?

Ce îl învață Iuliana Tudor pe fiul ei despre pandemie?

Pandemia de covid-19 oferă o serie de curiozități copiilor, iar fiul Iulianei Tudor este la fel de curios despre noua realitate în care trăim. Ce îi răspunde realizatoarea emisiunii ,,Vedeta populară”?

Într-un interviu acordat jurnalistului TVR Radu Andrei Tudor, prezentatorul principalului „Telejurnal” al Televiziunii Române, vedeta a povestit ce și cum îl învață pe fiul ei despre acest subiect.

Am văzut foarte mulţi părinţi care, în perioada aceasta, au transmis copiilor fricile lor. Am avut grijă să îi spun copilului meu exact ceea ce trebuie să ştie, dar într-o formă normală. E o situaţie nouă în care trăim, trebuie să avem grijă cu toţii, să respectăm nişte reguli. Dacă se întâmplă ceva, gestionăm situaţia, aşa cum o face toată lumea. Cred însă că pentru copiii noştri e foarte important să avem mesaje care să-i ajute să înțeleagă că din această experiență avem cu toții de învățat câte ceva. De exemplu, o lecție importantă pe care le-o putem oferi în acest timp – și care este un lucru pozitiv pentru un copil – este grija față de cel de lângă tine, față de membrii familiei și față de propria persoană. Un alt mesaj pe care e bine să-l oferim copiilor noștri este că în viaţă nu este totul și mereu senin. Tocmai pentru ca să ia în piept situaţiile cu care se întâlnesc, problemele pe care le întâmpină, să lupte cu ele, să caute soluţii la acele probleme”, este de părere producătoarea emisiunii „Vedeta populară” de la TVR 1.

Fără a induce panică, Iuliana mărturisește că pune accent pe regulile de igienă, lăsându-i fiului ei bucuria de a fi copil: „Pe Tudor l-am învăţat să fie atent, i-am explicat că acest virus este contagios şi trebuie să avem grijă să nu-l transmitem mai departe. Noi avem grija aceasta şi ne-am asumat regulile ca pe o rutină zilnică. L-am îndemnat să nu se teamă de ceilalți copii, să se poarte firesc, să se joace în continuare, dar să fie atent. Ne purtăm firesc în continuare, dar respectăm un minim de distanţă şi câteva reguli extrem de importante de igienă”.

Tot în pandemie s-a filmat și sezonul 5 al emisiunii „Vedeta populară”, de la TVR 1, ce va debuta pe 11 octombrie de la ora 21.00. Iuliana Tudor ne povestește și ce schimbări s-au făcut în platou la înregistrările pentru noul sezon.

 

 „Se mai ceartă domnul Leșe cu domnul Dinescu, cu doamna Elise, mai intervine Niculina, au păreri diferite…”

„A trebuit să facem modificări de decor, am mărit masa juriului, am mărit spațiul dintre membrii orchestrei, în tot platoul distanțele au fost mult mai mari. Toate astea au generat o doză de stres pentru noi toți, dar am reușit să ducem lucrul la bun sfârșit”, se bucură realizatoarea.  

În ceea ce-i privește pe concurenții ajunși pe scena Studioului 1 al Televiziunii Române, Iuliana e de părere că nu atât câștigul financiar este cel care i-a atras, cât dorința de a-și încerca puterile în fața juriului. „E o provocare atât de complexă „Vedeta populară”, încât pentru mulți e un pariu pe care nu cred că-l pot câștiga. E o scenă în care nu poți să vii oricum. E un juriu care te judecă și cu părerile căruia poți să fii sau să nu fii de acord”, spune Iuliana Tudor, care mărturisește că, de-a lungul înregistrărilor, au existat și momente tensionate: „Am avut și situații controversate – e firesc, într-un asemenea show. Se mai ceartă domnul Leșe cu domnul Dinescu, cu doamna Elise Stan, mai intervine Niculina Stoican, au păreri diferite, sunt personalități diferite și foarte puternice… Responsabilitatea mea, ca producător, este să mediez astfel de situații și să pun punctul pe „i” dacă lucrurile degenerează. Pentru că se întâmplă și lucrul acesta. Dar am învățat cumva să ne reechilibrăm unii cu alții, în așa fel încât să câștige show-ul și să câștige întotdeauna cel mai bun”, mai spune ea.

 

„Nu mă văd în zona de politică!”

Unde o vede Iuliana Tudor de astăzi pe Iuliana Tudor de peste cinci ani în materie de profesie?

„În prima secundă îmi vine să răspund: tot aici, în acelaşi studio (n.r. studioul emisiunii „Vedeta populară”), nu ştiu dacă neapărat cu aceeaşi siglă în spate. Vom fi „mult mai tineri”, iar eu îţi voi povesti despre proiectul care tocmai începe… Aici e casa mea; şi casa ta. Aici mă regăsesc. Cred că e un tip de ataşament care nu se poate așeza în cuvinte. Dar, peste cinci ani, ne vom vedea, sper, tot aici, la TVR!”, a precizat Iuliana Tudor în interviul acordat jurnalistului Radu Andrei Tudor.

De ce nu într-un reality show sau în alte formate de televiziune? Iuliana Tudor se poate reinventa? Cu siguranţă, da, este răspunsul vedetei TVR.

„Nu m-aş da înapoi de la niciun proiect, mai puţin în zona de ştiri şi zona de politică, acolo nu mă văd. Iar aici accentuez clar: niciodată politică! Şi da, alte show-uri aş face, dar nu aş renunţa nicidecum la ceea ce ştiu să fac foarte bine. Tendinţa este să spui „Da, ştiu, sigur, pot, fac!”, dar eu prefer să spun întotdeauna: îmi place să fac emisiuni de folclor. Este lumea mea, este lumea în ccare mă regăsesc cel mai bine”, mai spune Iuliana Tudor, care ne așteaptă, din 11 octombrie, în fiecare seară de duminică, de la ora 21.00, să trăim emoțiile celui de-al cincilea sezon „Vedeta populară”, la TVR 1.

Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă