Cu exceptia Rusiei, nici un alt stat european nu a avut parte, in vremuri recente, de manipulari atat de radicale precum cele intalnite in spatiul public romanesc pe parcursul indelungatei crizei politice. Romanii sunt insa mai constienti politic decat rusii, drept care cu greu mai pot fi tratati ca o turma de oi. Intre timp, politica a fost ridicata la rang de sport national, transmisa "in direct" seara de seara pe micile ecrane. Dar, aidoma situatiei din Rusia, in Romania lipsesc partidele puternic inradacinate in societate.
Cand politica este perceputa complet pasiv, a venit vremea copoilor politici pentru a da de urma unor elemente si efecte favorabile stapanului. Tariceanu si-a asigurat cea mai buna oferta procurabila pe bani de pe piata americana, domnii Finkelstein si Silberstein consacrandu-se intre timp insuflarii unui dram de carisma si determinare personajului incolor si frigid. Reteta americanilor este similara celei aplicate in cazul lui Putin, transformat practic peste noapte dintr-un ilustru necunoscut intr-un voievod modern. Dar Tariceanu nu are capacitatea unei transformari atat de spectaculare, astfel incat americanii vor trebui sa aplice zicala "in tara orbilor chiorul e imparat" si sa recurga la o stratagema propagandistica isteata, care poate, la randul ei, suci inca suficiente minti.
In Rusia, profitorii si/sau membrii serviciilor secrete cu ascensiuni fulminante demarate inca pe vremea lui Eltin au intervenit, dupa 2000, intai de toate impotriva mass-media independente. Curand a fost schimbata si Constitutia, pentru a impiedica legaturile dintre ONG locale si sponsori din strainatate. In Romania, adversarii democratiei conduse de oligarhi au fost luati prin surprindere de tactica-soc aplicata ca urmare a legaturilor complicate media-afaceri tesute in jurul lui Tariceanu. Desi varsarile de sange in plina strada raman improbabile, tara trece printr-o perioada de maxima si crancena confruntare ce tinde sa depaseasca pana si barbaria anilor ’90. Aidoma exemplului rusesc, fostii oponenti ai tiraniei s-au raliat oligarhiei, servindu-i acesteia pe tava tehnicile si strategiile necesare infrangerii dusmanului.
O asemenea stratagema se bazeaza, evident, pe prezumtia oboselii populatiei, prea istovita pentru a reactiona la apelurile mobilizatoare menite a salva de la disparitie GDS si Revista 22. Intelectuali disidenti au fost stigmatizati drept ipocriti si labili, Liiceanu, Patapievici si asediatul lider de la Cotroceni sustinut de acestia fiind portretizati ca perdanti. Spre deosebire, in cazul lui Tariceanu nu exista incertitudini – este intruchiparea managerului serios, scos intr-un final din rabdari din cauza lungului sir de provocari de care a avut parte. Este omul care a stiut sa-si asigure o viata prospera prin intermediul unei cariere de succes, in consecinta de ce nu ar reusi acelasi lucru pentru o tara intreaga, plina de oameni dornici a avea parte la randul lor de o viata cat de cat decenta.
Intr-o era judiciara post-Macovei, in care toate acuzatiile impotriva lui Dinu Patriciu vor fi retrase din lipsa de probe, Tariceanu are, in fine, sanse sa fie perceput drept faurar al prosperitatii si oportunitatilor colective si nu drept galcevitor nihilist. Iar ascensiunea lui Gigi Becali in sondajele de opinie probeaza tocmai inaltul grad de atractivitate de care se bucura astfel de imagini prefabricate in ochii electoratului.
Inginerii puterii pregatesc, de acum, atmosfera propice pentru ca sosirea la putere a noilor boieri sa le para romanilor de-a dreptul salutara. In strafundul sufletelor lor, multi vor considera ca nou-venitii sunt tot niste simpli oameni conformisti, care-si doresc unele recompense materiale rezultate de pe urma sustinerii democratiei – apanajul societatilor rurale sau semiurbane. Noii lideri vor iesi in fata oamenilor cu promisiuni de stabilitate, prosperitate economica si armonie politica. Se prea poate sa-si cladeasca pana si o opozitie – probabil una nationalist-populista de genul Jirinovski, dar absolut demna de incredere in momente critice.
Stratagema este binecunoscuta – se numeste "democratie dirijata" (managed democracy) si le ofera cetatenilor o multitudine de libertati, cu exceptia celei de a-si alege conducatorii. Acestia din urma se pot ocupa in voie de chestiunile politice, dar si de prosperarea afacerilor personale. Spre deosebire de pesedisti, noii lideri nu vor duce lipsa de sponsori occidentali, pregatiti a-i invita in cele mai selecte cluburi.
Stau si ma-ntreb daca Basescu, ramas complet fara o echipa de oameni care sa-l poata consilia, realizeaza cat de precara a devenit situatia sa. z
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
