Un articol publicat în „The American Journal of Clinical Nutrition” sugerează că există o cale prin care putem preveni apariție degerescenței maculare – o afecțiune oftalmologică severă și incurabilă ce poate apărea în cazul persoanelor cu o vârstă trecută de 55 de ani.
Studiul, citat de iflscience.com, a cercetat legătura dintre consumul de flavonoide și problemele de vedere care apar la bătrânețe. Flavonoidele sunt un tip de produs metabolic intermediar al plantelor, bogat în antioxidanții atât de esențiali, conform altor studii din trecut, în lupta contra degerescenței maculare.
Cercetătorii australieni au lucrat pe o cercetare mai veche, care, timp de 15 ani, a urmărit peste 2000 de adulți din Australia, cu vârste de peste 49 de ani. Subiecții fuseseră examinați pentru degerescență maculară odată la cinci ani și rugați să completeze niștee chestionare legate de dietă. Folosind cele mai noi unelte statistice, cercetătorii au descoperit că riscul dezvoltării acestei afecțiuni oculare au scăzut odată cu consumul ridicat de flavonoide.
Nu doar portocalele au un conținut ridicat de flavonoide, acest tip de metaboliți găsindu-se și în alte citrice, fructe de pădure, fasole, legumele verzi și roșii sau vin roșu neprocesat.