Policitienii actualmente implicati in beligerantele tribale ce au condus la neglijarea adaptarii aparatului de stat la cerintele si provocarile survenite odata cu aderarea la UE se vad, intre timp, ocarati de un numar crescand de cetateni. Comentand mahalaua politica, unii forumisti infuriati nu s-au sfiit sa recurga la comparatii cu Zimbabwe. Pe buna dreptate, s-ar zice, deoarece intre ruinele tarii lui Robert Mugabe si Romania anilor 1988-1989 exista o serie de triste similitudini. Spre rememorare: dominantul partid marxist din Zimbabwe se afla sub controlul unui fanatic in etate, a carui dementa politica a transformat tara odinioara considerata granarul intregii regiuni in cea mai saraca a continentului. Disidenta este persecutata crancen, dupa modelul nord-coreean. si, fireste, exista si pleiada oportunistilor, de pe acum dedicati preparativelor asidue pentru viata in vremuri post-Mugabe.
Prin istoria ei recenta, Romania poate oferi statului african lectii de certa gravitate, avand in vedere ca Occidentul se prea poate sa nu dispuna de suficienta intelegere sau experienta la acest capitol. In astfel de cazuri, consultantii din domeniul comertului cu democratia recomanda, de regula, alegeri desfasurate cat mai rapid, sustinerea societatii civile si liberalizarea economiei – superficiala formula sugerand ca democratia poate fi instaurata in baza aplicarii unui model linear. Ca atare, caracterul specific, recte esenta luptei pentru putere, ca si variile interese care se ciocnesc raman neglijate, fiind perceptute drept aspecte secundare.
Paul Wolfowitz, fost secretar de stat adjunct in cadrul Departamentului american al Apararii si in prezent presedinte al Bancii Mondiale, isi exprimase optimismul in legatura cu avantajele ce pot decurge din experienta romaneasca inca din 2003, cu ocazia unei vizite efectuate la Bucuresti dupa debutul interventiei din Irak. Oficialul american opinase la acea vreme ca Romania s-ar putea dovedi de cert ajutor in cadrul feluritelor procese de democratizare, date fiind realizarile tarii din perioada postdecembrista. Textual, Wolfowitz declara in mai 2003: "Romanii constituie o sursa de inspiratie si un exemplu pentru poporul irakian, dar si pentru alte natiuni ale lumii in ceea ce priveste binefacerile ce decurg din libertate".
Ce-i drept, Irakul plateste de atunci un pret teribil pentru incompetenta crasa a oficialilor americani de cel mai inalt rang, care au ordonat invazia tarii fara a fi pertractat mai intai modalitatile de inlaturare a inerentului vid de putere rezultat. Cand Mugabe va disparea intr-un final, pericolul ca Zimbabwe sa cada prada anarhiei si militaristilor inveterati va fi, desigur, mare. Doar daca istoria il va face disparut intr-un mod cu totul subit, exista o sansa reala pentru evitarea unui dezastru. Poate ca un asemenea deznodamant, cat de cat fericit, ar deveni mai fezabil daca cei ce se doresc mai-marii zilei de maine ar decide ca a sosit momentul inlaturarii sale. Dar, actualmente, cei mai bogati membri ai partidului ZANU-PF, al carui lider este Mugabe, inca par a se teme prea mult ca ar putea sfarsi cu totii asemenea oponentilor ce au indraznit, in trecut, sa se ridice impotriva dictatorului – striviti fara mila de un tiran ce a dorit sa statueze exemple cat mai terifiante.
In situatia data si prin prisma noilor ei experiente, Romania ar putea oferi, de-acum, un pretios ajutor. Nu prin trimiterea de ajutoare umanitare in zona, ci, eventual, prin invitatii lansate unor oligarhi locali care ar putea fi adusi in Romania spre a-si cunoaste la fel de prosperii omologi damboviteni. Ca doar de ambele parti avutia si puterea politica merg mana-n mana. Proprietarii de mine si/sau plantatii din Zimbabwe ar avea, fara doar si poate, destule de invatat de la mogulii media, nababii imobiliari, petrolieri etc. din Romania. Oaspetii africani s-ar putea convinge rapid ca evenimentele din decembrie 1989 au asigurat oamenilor de afaceri romani – posesori ai unor inzestrari mercantile franate ani de-a randul sub regimul Ceausescu – atat doza de continuitate indispensabila, cat si schimbarile necesare aparitiei unor sanse formidabile. Poate ca, in marinimia lor, bogatasii romani ar agrea chiar si ideea trimiterii unor functionarasi sau consilieri locali in indepartata Zimbabwe, spre a oferi instructie si sfaturi utile despre modul in care se poate cladi o democratie aparte. Pentru ca asupra unui aspect ne-am edificat cu totii – influentii romani ai zilelor noastre interpreteaza mult mai subtil natura politicii secolului al XXI-lea decat mai unilateralii lor omologi americani sau vest-europeni.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
