Doamna Renate Weber sugereaza ca subsemnatul a pangarit Fundatia pentru o Societate Deschisa prin reiterarea acuzelor aduse, vara trecuta, stabilimentului respectiv in paginile "Ziua" referitoare la legaturile unora dintre reprezentantii sai si serviciile secrete predecembriste. Domnia ei sustine, pe de o parte, ca m-as fi referit la serviciile de informatii postdecembriste, iar pe de alta ca as fi mentionat un ziarist care nu a avut nimic de-a face cu asemenea critici aduse FSD. O lectura atenta a articolului de martea trecuta ar fi relevat semnificatia si acuratetea unor astfel de afirmatii in contextul general, dat fiind ca atat domnia ei, cat si Fundatia in cauza – ca urmare a inerentei, dar neprielnicei asocieri produse – au constituit instrumente de certa utilitate in cadrul tentativelor unora de a induce regresul Romaniei, dorita reasezata pe fagasul inceputului anilor ’90, cand justitia era considerata principalul pilon al puterii si influentei detinute de o elita redusa din punct de vedere numeric, dar determinata a lua in stapanire o tara intreaga.
Domnia ei a uitat sa mentioneze ca la scurt timp dupa debutul atacurilor la adresa FSD, survenite atunci din pana lui Vladimir Alexe si publicate, desigur, in baza consimtamantului conducerii editoriale, subsemnatul a preferat sa renunte la colaborarea avuta pana atunci cu Ziua, considerand ca o astfel de atitudine era inacceptabila si nedemna de cotidianul in cauza. Ultimul meu articol de opinie publicat in "Ziua" a fost dedicat sustinerii ferme a FSD.
Firul pe care doamna Weber prefera a-l despica in patru duce, de fapt, la opozitia domniei ei fata de unele reglementari continute in pachetul de legi al ministrului Justitiei. Nimeni nu se indoieste de faptul ca respectivele legi nu ar suporta o serie de imbunatatiri, dar ele constituie totusi o indreptare considerabila a prevederilor existente actualmente in domeniul juridic. Implementate cu seriozitatea indispendabila, ele ar putea reduce macar intr-o mica masura clivajul dintre stat si societate. In astfel de circumstante, nu poate fi trecut cu vederea faptul ca o parte din atacurile aduse acestora au fost lansate de o veche rivala a doamnei Macovei – rivala care de altfel nu depus cine stie ce eforturi pentru a-si masca deziluzia fata de nerecunoasterea comprehensiunii sale juridice cu ocazia selectiei judecatorilor europeni din partea Romaniei.
Sunt constient de severitatea afirmatiilor mele, dar prezenta-mi atitudine a survenit o data cu riposta total inadecvata a doamnei Weber la manevra lui Ludovic Orban, care declarase public, in februarie, ca atat domnia sa, cat si numerosi alti liberali vad in Renate Weber ministrul ideal de justitie al erei post-Macovei. In loc sa-si exprime la fel de public indignarea fata de felul in care si-a vazut utilizat bunul nume si de modul in care unii politicieni reactionari au inteles sa se foloseasca de persoana sa, ba eventual sa fi venit chiar in sprijinul principalei reformatoare a tarii, domnia ei a preferat tacerea, anuntand doar ca nu este disponibila pentru functia in cauza. O asemenea declaratie a echivalat, in ochii mei, cu dezolanta si iresponsabila victorie a vanitatii in cazul unui om pana atunci certamente dedicat cauzei reformarii justitiei.
Se prea poate sa gresesc, dar cel putin de la distanta s-ar zice ca doamna Weber a transformat FSD – la conducerea careia se afla de aproape un deceniu – intr-un fel de bisericuta, iar societatea civila din Romania se dovedeste din nou prea ingaduitoare fata de un comportament inform afisat in propriile randuri, erodandu-si astfel credibilitatea avuta in ochii cetatenilor. Ca atare, electoratul va tinde in continuare sa-si caute salvarea la populisti, in timp ce organizatii civice admirabile vor deveni si pe viitor tintele lui Vadim, "Ziua" sau a tuturor celor care doresc sa erodeze increderea avuta in valoarea oricarei forte dedicate redresarii Romaniei.
Lumea civica necesita, de-acum, revizuirea grabnica a propriei metodologii, altfel risca paragina si/sau barbaria – o tragedie de proportii incomensurabile, pe care Romania nu si-o poate permite. Doamna Weber ar putea reflecta, eventual, la recentul gest al Monei Musca de a se retrage din viata publica si la lectia ce decurge dintr-un asemenea comportament impecabil. Pacatul doamnei Musca, datand din anii ’70, pare realmente inferior prejudiciilor aduse acum de Renate Weber deja subrezitei cauze a reformelor. z
Tom Gallagher, profesor la Universitatea Bradford, Marea Britanie
