In urma cu cativa ani cel mai valoros roman de limba engleza al tuturor timpurilor a fost ales Ulisele lui Joyce. Pentru foarte multi aceasta alegere a insemnat o adevarata sarbatoare. Triumful lui Ulysses aducea cu sine si impunerea unei anumite convingeri asupra literaturii, aceea ca forma bate tema, adica o anumita inteligenta artistica poata sa puna in umbra cele mai importante mize ale unei carti. De foarte multe ori m-am intrebat daca Leopold Bloom este un personaj viu, care are un destin, care evolueaza de-a lungul unei vieti sau e (doar) un urias organ de simt care poate sa palpeze milimetric realitatea. Mi-am seama ca e foarte greu sa raspunzi la o asemenea intrebare si de aceea, decat sa te pripesti, mai bine taci. Sau nici nu conteaza raspunsul ca atare, de vreme ce oricum ar fi, protagonistul tot este fascinant.
Totusi, ca intr-un fel de fatalitate, la intervale periodice de timp ochii imi cad peste un roman tulburator, poate unul dintre cele mai mari ale veacului trecut, Absalom-ul faulknerian, in care elegia Sudului invins in razboiul american de secesiune atinge niste accente cu adevarat mitologice.
Sa reluam un fragment tipic pentru carte. "Acum multi ani, noi, astia din Sud, am facut din femeile noastre niste doamne. Pe urma a venit razboiul si a facut din doamnele noastre niste fantome. Asa ca acum ce mai putem face noi, care suntem niste gentlemani decat sa le ascultam ca pe niste fantome?"
Cuvintele apartin lui Quentin Compson care alaturi de Rose Coldfield deapana o intreaga istorie a omului de la caderea din Paradis.
Ceea ce scrie Faulkner aici ne priveste insa pe noi afurisit de bine. Si in cazul nostru in ultimele decenii Nordul a invins Sudul, adica Rasaritul cazut de peste Nistru a inghitit Sudul de dincoace de raurile protectoare. Tragedia americana din secolul al XIX-lea a anticipat tragedia Europei estice de la mijlocul secolului XX . Si asupra noastra s-au napustit o cohorta de Sutpeni. Si asupra noastra
s-au pravalit mitocanii iar doamnele de altadata impre-una cu tot ce a insemnat maniere, delicatete, gingasie au devenit niste fantome, batjocorite, tefelite, violate.
Romanul lui Faulkner si in general cam tot ce a scris el are o profunda valoare crestina si vede istoria intr-un mod sacrificial si mantuitor. Tehnica sa ultramoderna din cauza careia la o prima lectura este ca si de neinteles, fiind necesara o lectura suplimentara, nu l-a impiedicat in nici un fel sa abordeze teme mari, zguduitoare, de interes universal. Doamnele fantome sunt de fapt acele fiinte care nu se pot adapta vremurilor noi, indiferent care ar fi culoarea acestora, totalitare, liberale, pragmatice, tehnologizate. Ele sunt aristocrate fiindca numai aris-tocratul pur este mereu un neadaptat, nu are legatura cu realitatea careia ii este contemporan si trece prin lume la limita supravietuirii. Aceste fiinte sunt in fond niste victime, dar dintr-o alta perspectiva sunt si alese. Alese pentru ce ?
