La ce mai folosesc astazi poetii?
O intrebare care nu se pune des in Romania, dar care a fost tema unei seri literare tinute marti, 6 martie, in centrul cultural bine-numit Kulturfabrik
din Esch-sur-Alzette, langa Luxembourg.
Seara a facut parte din lunga serie de evenimente organizate la Luxembourg de catre centrul Kulturfabrik, in colaborare cu Institutul Cultural Roman de la Bucuresti, si care se vor desfasura de-a lungul intregului an, in cadrul statutului de Capitale Culturale ale Europei pe care il detin anul acesta orasele Luxembourg si Sibiu.
"Sunt multi poeti care au astazi nostalgia acelei epoci"
Participantii, Ana Blandiana, Emil Brumaru si luxemburghezul Pierre Joris, si-au citit din poezii si au raspuns la intrebarile publicului, discutii conduse de moderatorul serii, criticul literar Alexandru Calinescu. Acesta a dat de la bun inceput intregii seri un ton ludic-erudit, punand discutiile sub semnul unei confruntari intre statutul poetului – si al poeziei – "astazi" si "atunci", acel "atunci" fiind epoca comunismului, vremea in care poetul avea un statut definit, chiar daca supravegheat si controlat de putere.
"Sunt multi poeti care au astazi nostalgia acelei epoci", a spus Alexandru Calinescu. "Intrarea in normalitate a adus cu sine pierderea prestigiului lor social". La fel a sunat si constatarea Anei Blandiana: "Libertatea cuvantului a diminuat forta cuvantului".
Desi audienta era compusa in buna parte din romani, printre ei fiind prezent chiar si ambasadorul Romaniei la Luxembourg, Vlad Alexandrescu, poetii au trebuit sa fie prezentati in mod sumar audientei locale.
"Anei Blandiana ii revine sacrul, iar Brumaru e monstrul!… "
Sarcina i-a revenit moderatorului Alexandru Calinescu: "Atat Ana Blandiana, cat si Emil Brumaru au in Romania un statut de monstru sacru. Anei Blandiana ii revine sacrul, iar Brumaru e monstrul!…"
Imaginea de poet lirico-erotic a lui Emil Brumaru a umbrit insa de indata consideratiile istorico-filosofice in legatura cu statutul poetului (cf. lamentarile de tip heideggerian "La ce mai sunt buni poetii?": "Wozu Dichter?"). Intrebarile romanilor din audienta s-au indreptat spre "ce se poate scrie?", "exista o limita in poezie?", "ce este vulgaritatea?". Pentru criticul Alexandru Calinescu "nu exista limita in poezie; orice cuvant se poate folosi". La fel, Emil Brumaru: "Important nu e cuvantul in sine si presupusul sau continut, ci intentia lui si felul in care el e inserat in fraza. Franceza are o lunga traditie a folosirii poetice a vulgaritatii lexicale, insa franceza e o limba uzata, roasa pana la tesatura. Romana, in schimb, este o limba care se creeaza pe sine in acest moment". Afirmatia lui Emil Brumaru a fost ilustrata chiar de catre cel de-al treilea poet invitat al serii, luxemburghezul Pierre Joris, atunci cand acesta a citit un poem in care insista asupra "brutalitatii limbii":
"Nu, noi nu am fost expulzati din Paradis,/ Ci ne-am batut joc de el,/ Ne-am cacat pe podelele lui//"
A aparut insa foarte repede la lectura poemului lui Joris ca nu vulgaritatea verbului folosit socheaza, ci violenta gestului, un gest de profanare cosmica dorita. Si, desigur, mai intervine aici, cum s-a vazut de-a lungul intregii seri, si problema eterna a traducerii. Cu toate ca versiunea franceza a poemelor citite de Emil Brumaru se datoreaza unui mare traducator (Alain Paruit), anumite nuante au ramas inaccesibile si zidite in limba. Cum ar putea fi, de pilda, redata nuanta bland-moldoveneasca data, intr-un poem al lui Brumaru, de desemnarea sifonierului – devenit obiect de fixatie erotica prin apelativul "dansul"?
"Apoi m-am indragostit de un bland sifonier/ De-obicei dup-amiaza, cand hainele dorm, ma duceam langa dansul/ Si mangaindu-i furnirul, duios si stingher,/ Il sarutam si simteam ca ma-nabusa plansul.// "
Se intrezareste, astfel, in poezia lui Emil Brumaru un domeniu neexplorat: nu Erotismul in general, erotismul cu majuscula – notiune cat se poate de vaga, de altfel -, ci erotismul liric moldovenesc, cel discutat domol la unele seri ale Junimii iesene, si care patrunsese atat maduva vartoasa a lui Creanga, cat si pe cea mai sumbru-poftitoare a lui Eminescu, erotismul lui "dansa".
"Pentru mase, poezia era simbolizata de sinistrul Paunescu"
Discutiile au fost lipsite de orice fel de complezenta, derulandu-se in permanenta si sub forma de infruntare. Astfel:
ANA BLANDIANA: Inainte poezia reprezenta ceva, poezia era ca o lumina alba, vizibila de departe; astazi poezia nu mai e vizibila, pentru ca nu poti vedea albul pe fond alb.
ALEXANDRU CaLINESCU (spre audienta): Ana Blandiana va prezinta o imagine prea idealizata a situatiei poeziei sub comunism. Atunci, pentru mase, poezia era simbolizata de sinistrul Paunescu, care isteriza multimile si se prefacea ca se infrunta cu cenzura.
ANA BLANDIANA: Dar mai erau si toti acei oameni care veneau la serile noastre de recitari!…
ALEXANDRU CaLINESCU: Tu nu umpleai stadioanele, draga!… (pauza) Din fericire, de altfel!…
In margine, printre cei de pe podium, discutiile in paralel erau la fel de savuroase:
EMIL BRUMARU (catre Blandiana): Iti mai amintesti cand am lansat Alianta Civica?
ANA BLANDIANA: Pai, ce era sa facem?…
Inainte de seara de la Kulturfabrik, cei trei poeti au mai efectuat o scurta aparitie la Libraria Fnac din Metz, in Franta, langa granita cu Luxembourgul. Acolo, au fost intrebati daca poetii se recunosc intre ei, daca au un simt anume prin care se identifica unul pe altul. Raspunsul lui Brumaru a fost: "Se recunosc, dar se detesta automat".
