Directorul Ziua a facut pace cu pleiada impostorilor, ale caror fapte le-a dezvaluit ani de-a randul si cu lux de amanunte in paginile cotidianului sau. Se poate specula mult pe tema motivelor domnului Rosca Stanescu – eventual, unele dintre acestea se vor afla, candva. Retorica anti-Basescu, omniprezenta in editorialele domniei sale, este reiterata rapid si la fel de duios de catre Dan Voiculescu, cu ocazia iesirilor sale zilnice la adresa presedintelui. Dar Ziua nu se poate dezice de propriul sau trecut. Spiritul care a facut posibila "revolutia portocalie" din 2004 ramane, intr-o anume masura, si meritul acestui cotidian. Astfel, in ochii lui Voiculescu, Iliescu sau Vadim domnul Rosca Stanescu va ramane etern suspect, dat fiind ca toti trei au o tinere de minte cat se poate de buna. Arhiva electronica a cotidianului abunda in probe consistente aduse impotriva pradatorilor ajunsi nababi peste noapte. Pana nu demult, personalitati puse acum la stalpul infamiei – Gabriel Liiceanu, Alina Mungiu-Pippidi, Horia Patapievici, Mona Musca – erau prezentate intr-o lumina absolut favorabila. Cum de au devenit cu totii si atat de subit falsi profeti, ba chiar sarlatani ordinari? Bucurestiul anului de gratie 2007 nu este Moscova anului 1936, iar cetateanul este de mult capabil a-si forma si singur opinia despre cazul celor astfel lapidati, cat si despre veridicitatea acuzelor aduse acestora. Domnul Rosca Stanescu ar trebui sa plaseze sub embargo intreaga arhiva a ziarului, daca doreste ca nenumaratele informatii relevante despre multi sa nu mai fie disponibile la un simplu clic de mouse – dar poate ca un asemenea gest ar aduce prea mult cu Vladimir Putin si interdictia acestuia privind accesul la arhivele Kremlinului. Directorul Ziua se confrunta cu un trecut teribil – a militat pentru un parlament curat, pentru un sistem juridic onest, pentru o presa libera. Nu va putea scapa de aceste fatete ale propriului trecut – cum nici Ion Iliescu nu a reusit sa scape de al sau. Dezvaluiri de un real curaj – precum cele privind cazurile "Micky spaga", "generalul Heroina", compania Crescent sau reconstituirea dosarului "Dunarea" – au reprezentat adevarate incalcari de tabu-uri. Chiar daca Ziua nu va fi fost principalul element din instrumentarul necesar dezvoltarii increderii de sine a cititorului, prin dezvaluirile sale a contribuit, neindoielnic, la cresterea vigilentei publice. Romanii, de-acum relativ obisnuiti cu libertatea si perfect capabili a se opune tuturor celor ce ar dori sa o ingradeasca, isi datoreaza viziunea si curajul prezentului macar intr-o infima masura si presei independente, al carei stindard a fost si ramane cotidianul ce-mi publica randurile de fata, alaturi de Evenimentul Zilei din perioada lui Cornel Nistorescu si, nu in ultimul rand, de Ziua. Rosca Stanescu nu se poate astepta ca toti cei care au pretuit informatiile relevante din paginile cotidianului sau sa isi transfere loialitatile dupa exemplul domniei sale. Va ramane prizonierul propriului trecut, ce-l va bantui chiar daca oligarhia il va ingenunchea pe Basescu. Curand, vechile animozitati vor reizbucni intre cei actualmente aliati prin circumstantele interesului. Din cauza minunilor electronicii, directorul Ziua apare, zilele acestea, ca o reincarnare a lui Don Quijote – proclamand lumii existenta unor presupusi uriasi monstruosi, dar pornind cu lancea rupta in batalia impotriva acestora. Este, probabil, cel mai bun exemplu pentru somnul ratiunii ce a curprins, de o vreme incoace, Romania.
Tom Gallagher, profesor la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
