Cu prilejul urmatorului Consiliul European, ce se va desfasura joi si vineri la Bruxelles, presedintia germana a Uniunii Europene intentioneaza sa ceara o reducere a emisiilor de CO2 in tarile industrializate cu cel putin 60% pana in 2050, potrivit unui articol publicat, astazi, in cotidianul economic german Handelsblatt, informeaza AFP.
Potrivit publicatiei citate, proiectul de declaratie pregatit de presedintia germana are in vedere o reducere de 60-80% a emisiilor de CO2, principalul gaz cu efect de sera, in toate tarile industrializate pana in 2050 si o reducere de 30% pana in anul 2020 in Uniunea Europeana.
In cazul in care Consiliul European, organism care reuneste sefii de state sau guverne ai celor 27 state membre, va adopta acest proiect, Germania il va prezenta si la reuniunea G8 de la Heiligendamm din luna iunie 2007.
De asemenea, Handelsblatt sustine ca social-democratii germani si cei italieni vor sa inscrie protectia mediului in Constitutia Europeana. "Cele 27 de state membre UE trebuie sa se angajeze sa puna la punct o politica comuna pentru a impiedica o catastrofa climatica", se arata in declaratia finala a acestui proiect avut in vedere de autoritatile de la Berlin.
Intr-un interviu publicat astazi de cotidianul german Süddeutsche Zeitung, cancelarul german Angela Merkel a estimat ca incalzirea globala este "o problema serioasa, cu implicatii globale si pe termen lung, care nu poate fi depasita printr-un efort de pe o zi pe alta". In plus cancelarul german, care de la 1 ianuarie 2007 a preluat presedintia Uniunii Europene si a grupului G8, a dat asigurari cu UE nu este singura preocupata de problemele climatului.
La data de 20 februarie anul curent, ministrii europeni ai Mediului au cazut de acord pentru ca UE sa-si reduca emisiile de CO2 "cu cel putin 20%" (comparativ cu nivelul din 1990) pana in anul 2020, si chiar cu 30% in cazul in care in viitor se va ajunge la un acord la nivel international.