Premierul a avut dreptate, desigur, atunci cand a decis ca lipsa de experienta il exclude pe Traian Ungureanu din cursa reprezentarii Romaniei la curtea Majestatii Sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Cand imperativul zilei consta din (re)interpretarea situatiei de la Bucuresti in tonuri cat mai suave si dulci, nici ca putea exista o optiune mai nepriincioasa. La prima vedere, acesta parea, ce-i drept, posesorul anumitor calitati: excelent cunoscator al tuturor fatetelor Marii Britanii – de la galeria suporterilor echipei Arsenal pana la mult mai tacutele culoare ale puterii -, a prezentat cultura populara britanica publicului romanesc cu patos si comprehensiune, la care s-ar fi adaugat renumele sau de eseist, continuandu-se astfel seria distinsilor oameni de litere care au reprezentat, in trecut, Romania peste hotare. A fost redactor la sectia romana a serviciului mondial al BBC, bucurandu-se de o larga audienta pana in 2003, cand a devenit, subit, persona non grata, indepartarea sa survenind in perioada de apogeu a ofensivei pesediste impotriva vocilor critice din presa. Poate ca in prezent cineva apt a vorbi despre noile pericole ce ameninta fragilele democratii abia nascute dupa decenii de totalitarism – fie acesta de tip religios sau post-sovietic – nu ar mai fi considerata, de catre corporatia londoneza, o voce la fel de distonanta.
Dar toate aceste detalii devin irelevante in fata defectului major al lui Traian Ungureanu – caruia, din (ne)fericire, disimularea pur si simplu nu-i sta in fire. Chiar si ametit de splendoarea sediului diplomatic situat la cativa pasi de Palatul Kensington, fosta resedinta a Printesei Diana, i-ar fi probabil imposibil sa sustina ca Romania este pe deplin pregatita a face fata oricarei provocari aparute o data cu aderarea la UE, ca parlamentul tarii este vigilentul proteguitor al libertatilor cetatenesti amenintate de figuri executive atotputernice sau ca influenta exercitata de mogulii din afaceri asupra politicii si mass-media nu constituie defel motiv de ingrijorare.
In prezent, PNL nu mai risca. Petroliberalii s-au ars zdravan in 2004, cand au crezut ca merg la sigur cu un Basescu ce-si incerca norocul la prezidentiale. Ulterior insa, Nastase s-a dovenit prea slab de fire – confruntat cu presiunile Washingtonului, a ezitat fatal in chestiunea numararii voturilor. Iar apoi, contrar tuturor asteptarilor, Basescu a respins ideea beneficelor aranjamente tacite, sprijinind in schimb fatis persoane ca Macovei si Morar in vederea curatirii cocinei judiciare.
Poate ca intre timp Theodor Paleologu a devenit prea sceptic la adresa rolului propagandistic ce i-ar fi revenit o data cu preluarea functiei de ministru de Externe al unei tari aflate pe cale de a intra sub controlul unor pradatori, fie ei oameni de afaceri, magnati sau moguli, si al intregii suite de aliati – din politica si/sau presa – ai acestora. Pe viitor, domnul Paleologu se va putea dedica in voie cartilor si scrisului, depinzand ca atare mai degraba de bunavointa intelectualilor si criticilor independenti.
Omul zilelor noastre s-a dovedit a fi Adrian Cioroianu. Neindoielnic, in cele aproape trei saptamani trecute pana la nominalizarea domniei sale a fost interogat asiduu si amanuntit – ca doar parlamentarii liberali cu spirit afacerist trebuiau sa se convinga de aptitudinile aspirantului in ceea ce priveste sustinerea oricarui pas facut in vederea mentinerii lor la putere, spre evitarea tristei sorti a PNTCD sau, si mai rau, a vreunor bilete "dus" in directia Penitenciarului Rahova. Fireste, atat spiritele din PSD, cat si cele din PC vor fi fost calmate in ceea ce priveste legaturile domniei sale avute cu Fundatia Academia Civica sau societatea civila din Timisoara – momente tranzitorii necesare creionarii imaginii unei minti progresive, dar de fapt carieriste. A fost gasita, in fine, marioneta adecvata – a carei aura de jovialitate combinata cu bonomie poate servi incercarilor asigurarii forurilor internationale de faptul ca toate sunt bune si frumoase intr-o Romanie in care lovitura indreptata initial in ralanti impotriva presedintelui ales direct si a ministrului celui mai dedicat reformelor a prins apoi viteza si amploare.
Sa poata intrevedea Basescu avantaje reale de pe urma numirii unui pion liberal, in plus dureros de neexperimentat sub aspectul multor chestiuni cruciale de politica externa? Si care va fi, oare, reactia corifeilor societatii civile la aceasta manusa aruncata – presupunand ca ar decide sa o identifice ca atare?!
Tom Gallagher, profesor la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
