O restructurare guvernamentala se bazeaza, fata de o simpla remaniere, pe presupunerea ca exista un diagnostic precis al problemei de rezolvat. La o masina, asta ar insemna identificarea a ce nu merge la motor, dincolo de abilitatea soferului.
Care sunt deci problemele Guvernului Tariceanu? Prima e aceea ca nu are majoritate in Parlament, ceea ce nici o restructurare nu o va rezolva, numai alegerile. A doua este ca nu s-a reusit inca impunerea unui circuit normal al deciziei publice, problema identificata demult de SAR (www.sar.org.ro), ca si de rapoartele Sigma. Legile arareori pleaca din nevoia de a rezolva probleme, ci sunt promovate din doua motive mari, primul, nevoia de adaptare la legislatia europeana, si al doilea, nevoile speciale a felurite grupuri, care obtin prin ordonante exceptii favorabile lor de la legi in vigoare. Desi exista in teorie un compartiment al Secretariatului General al Guvernului in care s-au bagat bani Phare pentru a se face planificare reala, acesta ramane un fel de anexa tehnica, fara un cuvant real de spus. Deciziile pleaca de unde e puterea in guvern, nu de unde e priceperea, iar consilierii informali ai PM si ministrilor, de la Dorel Sandor la altii mai putin cunoscuti, au un cuvant mult mai mare – si arbitrar – de spus decat oficialii aflati pe circuitul transparent al deciziei. Desi e ilegal sa promovezi legi fara fise de politica publica, din care sa vedem ca impactul lor a fost evaluat si ca exista o evaluare bugetara, regula a devenit pur formala si fisele se scriu din burta.
A doua problema este absenta unei evaluari profesionale a sarcinii raportate la resurse. De exemplu, o fi rational sa tot taiem din echipa de la patrimoniu de la Ministerul Culturii, lasand vreo cinci inspectori sa ne pazeasca monumentele din toata tara de sacalii care ridica blocuri, in plina campanie de promovare europeana a Romaniei, dar sa platim sume exorbitante pentru branduiri de prost-gust sau sa inmultim posturile de promovat cultura contemporana din schema MAE, din care mare parte nu va deveni patrimoniu, ci va merge la cos? O sa se rezolve problema asta daca unim educatia cu cultura? Prostii! Mai bine unim Ministerul Muncii cu educatia, ca altfel nu se vor aduna niciodata sa discute de ce scoala noastra nu produce oamenii de care avem nevoie pentru dezvoltarea noastra economica. Taiatul de posturi si ministere are sens doar daca stii ce sa tai.
A treia problema sta in incapacitatea noastra de a construi un cadru normal de recrutare si promovare. E un mister de ce dam afara pe unul, de exemplu Razvan Ungureanu, si un mister si mai mare pe ce criterii punem pe altul in loc – sau nu – ca e vorba de dl Cioroianu sau de dl Voinescu. Or, asta e catastrofal, pentru ca daca ratiunile pentru care esti numit, avansat si sanctionat nu sunt transparente si profesionale, nici unui ministru sau ambasador nu ii va sta capul la treaba, ci doar la sforarii, ca din alea i se trag si avansarea, si decaderea.
In sfarsit, a treia problema este ca nimeni nu are nici un fel de consecinte de suferit daca obiectivele nu sunt realizate si termenele nu sunt respectate. Nu ne putem apuca de autostrazi ca Ministerul Finantelor nu a facut metodologia de finantare, ati auzit sa fi platit cineva pentru asta? O sa se rezolve problema daca punem la un loc administratia cu dezvoltarea? Cum?
E bizar ca principiile restructurarii nu sunt discutate public, cu argumentele astea, sau cu altele, iar Comisia nu a primit, cu titlu consultativ, nici un fel de plan de restructurare, pentru ca nu cred ca ar fi de acord cu comasarea Mediului cu Agricultura, de exemplu. Nu cumva restructuram nu ca sa rezolvam problemele de mai sus, ci doar ca sa facem ce spun Voiculescu, Geoana si niscaiva grupuri de interese, care au ajuns la situatia ideala, conduc guvernul fara sa intre in el? Nu pot sa cred!
Alina Mungiu-Pippidi, politolog
