Termica Botosani si Goscom Dorohoi detin in prezent jumatate din valoarea datoriilor inregistrate de agentii economici catre Apa Grup Botosani. Este vorba despre aproximativ 35 de miliarde de lei pe care cele doua unitati trebuie sa le achite in contul fostei regii de apa pentru facturile restante. In total, societatea are de recuperat de la agentii economici botosaneni circa 41 de miliarde de lei, ceea ce inseamna ca cele doua societati de termoficare inregistreaza mai bine de 90 la suta din creantele inregistrate. Daca in cazul Termica mai sunt posibilitati de recuperare a debitelor, la societatea dorohoiana sperantele sunt aproape egale cu zero. Goscom Dorohoi se afla in prezent in procedura de reorganizare si va urma in cel mai scurt timp procedura de faliment, astfel incat doar prin cesiune de creante. Directorul comercial al fostei regii de apa Cristian Romanovschi crede ca o parte din creantele preluate prin "inghitirea" societatii Goscom Dorohoi nu vor putea fi achitate vreodata deoarece nu sunt bani. "Goscom Dorohoi a intrat in procedura de reorganizare si va urma falimentul. Noi prin contractul de cesiune de creante incheiat cu ei am incasat 7 miliarde de lei si ne-au mai ramas 15 miliarde de lei, dar sa vedem cum, pentru ca nu stiu daca mai avem de unde lua", a declarat Cristian Romanovschi.