“Proiectul se adresează destinatarilor de orice fel a clădirilor, (…) persoane fizice, juridice, precum şi autorităţi ale administraţiei publice şi instituţii publice care deţin clădiri situate în teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti. (…) Deţinătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, afectează calitatea cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane, sunt obligaţi ca din propria iniţiativă să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitarea arhitecturala a anvelopei clădirilor”, se arată în proiectul de pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Potrivit sursei citate, regulamentul urmăreşte asigurarea unui climat de siguranţă a populaţiei, un mediu înconjurător sănătos, integrarea armonioasă în ansamblul localităţii şi creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor din Capitală.
În cazul clădirilor monument istoric sau aflate în zonele de protecţie a monumentelor istorice va fi sesizat Ministerul Culturii, pentru a monitoriza lucrările. De asemenea, faţadele clădirilor aflate în zonele protejate vor fi reconstruite după unele reguli.
“Tâmplăriile vor fi făcute în culorile şi forma originară, învelitorile vizibile ale acoperişurilor se vor face din acelaşi material cu cele originare, respectând detaliile de arhitectură. Grilajele, parapetele metalice ale balcoanelor şi jardinierele vor fi revopsite în culorile originare.(…) Se interzice dispunerea antenelor TV-satelit în locurile vizibile din circulaţiile publice, dispunerea cablurilor TV se va face îngropat. Învelitorile vizibile ale acoperişurilor se vor reface din acelaşi material cu cele originare, respectând detaliile de arhitectură”, se mai arată în proiectul de hotărâre.
De asemenea, şi clădirile se află în afara zonelor protejate vor respecta anumite reguli.
“Se vor utiliza culori predominant deschise şi neutre: alb, galben, gri, bej, (…) culorile puternice se vor folosi ca excepţie şi complementar pe suprafeţe reduse, (…) culorile tâmplăriei vor fi cele originare sau vor fi alese în concordanţă cu cromatica faţadelor şi vor fi, de asemenea, specificate în autorizaţia de construcţie sau în avizul tehnic prealabil al arhitectului şef”, se mai arată în proiect.
Sursa citată mai precizează că sunt exceptate de la aplicarea prevederilor clădirile expertizate tehnic şi încadrate legii, în clasa I de risc seismic, clădirile reabilitate termic sau în curs de reabilitare.
Potrivit proiectului, cheltuielile de reabilitare vor fi suportate de proprietarii clădirilor. În cazul în care aceştia nu dispun de sumele necesare, pot primi un ajutor de la primărie dacă demonstrează că veniturile lunare ale fiecărui membru de familiei se clasează sub salariul mediu lunar pe economie.
Proprietarii imobilelor care nu vor reabilitiza faţedele clădirilor riscă să fie sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 5.000 şi 8.000 de lei, mai este prevăzut în proiect. Totodată, proprietarii care nu vor organiza recepţia la terminarea lucrărilor şi nu vor completa cartea tehnică a construcţiei cu documentele aferente lucrărilor de intervenţie vor primi amendă între 2.000 şi 5.000 de lei.