2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăInternaționalParcursul unei spioane, din Siberia într-o închisoare americană

Parcursul unei spioane, din Siberia într-o închisoare americană

Rusia cere eliberarea Marinei Butina, suspectată de spionaj și acuzată de justiția americană că a acționat ca agent al unui guvern străin pentru infiltrarea în organizații politice în vederea promovării intereselor Federației Ruse.

Un judecător american a ordonat săptămâna trecută arestarea Marinei Butina până la proces, după ce procurorii au susținut că are legături cu serviciile secrete ruse și ar putea fugi din țară. 

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat sâmbătă la telefon despre detenția Butinei cu secretarul de stat american, Mike Pompeo, precizând că a fost arestată pentru „acuzații fabricate” și trebuie eliberată imediat.

Originară din Barnaul (Siberia), Butina, 29 ani, cetățean rus, are o pasiune pentru arme și a venit în SUA cu viză de student în 2016.  Anchetatorii s-au interesat de multiplele sale contacte cu responsabili ai National Rifle Association (NRA), puternicul lobby în favoarea armelor. În fotografiile care circulă pe Internet, ea poate fi văzută alături de fostul președinte ale asociației, David Keene, guvernator republican al statului Wisconsin. 

Asociată cu un bancher rus și un misterios oligarh, Butina era acompaniată de un înalt responsabil al Guvernului rus, identificat de presă ca Alexandr Torșin. Apropiat de președintele Putin și supus sancțiunilor americane, el este și „membru pe viață” al NRA. 

La Washington, Butina a fost fotografiată cu un diplomat rus suspectat a fi spion FSB. Actul de acuzare mai arată că tânăra rusoaică a întreținut relații cu un american de 56 ani prin care avea „acces la o vastă rețea de americani“ conectați politic. 

Justiția americană estimează că Marina Butina făcea „parte dintr-un program de influență low-cost și low risk” condus de Torșin. Optimistă privind victoria lui Donald Trump, în seara alegerii acestuia, Butina i-a trimis un mesaj lui Torșin: „Sunt gata pentru noi ordine” și a transmis felicitări pe Facebook.  

 

Cele mai citite

România, printre cele mai sigure țări din lume: concluzii din rapoartele internaționale

România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume, conform rapoartelor elaborate de Departamentul de Stat al SUA, Comisia Europeană și Poliția...

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...
Ultima oră
Pe aceeași temă