Uniunea Europeană trebuie să investească în consolidarea sistemelor de sănătate, trebuie să asigure suport pentru digitalizarea asistenței medicale prin înregistrarea eHealth și să reducă inegalitățile în materie de sănătate, solicită deputații europeni.
Aceștia doresc să ridice bugetul pentru program la 9,4 miliarde EUR, așa cum a propus inițial Comisia Europeană, pentru a spori promovarea sănătății și a face sistemele de sănătate mai rezistente în întreaga UE. COVID-19 a arătat că UE are nevoie urgentă de un program ambițios de sănătate al UE pentru a se asigura că sistemele europene de sănătate pot face față amenințărilor viitoare pentru sănătate. Acest lucru nu este posibil dacă bugetul este redus la 1,7 miliarde EUR, așa cum a propus statele membre, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Pentru a atinge obiectivele programului, raportul aferent „Program EU4Health” votat cu 74 de voturi pentru, 5 voturi și 1 abținere propune, printre altele, să existe o mai mare implicare în prevenirea bolilor, să consolideze lupta Uniunii Europene împotriva cancerului în sinergie cu Planul european de combatere a cancerului, să prevenă și să gestioneze bolile cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare și diabetul de tip 2, dar și să fie întreprinse acțiuni mai specifice pentru a rezolva lipsurile de medicamente și pentru a utiliza mai bine antimicrobienele, cum ar fi antibioticele.
Pentru a se asigura că este pus în aplicare în mod eficient, deputații europeni propun înființarea unui grup de coordonare format din experți independenți în domeniul sănătății publice. Ei doresc să sporească cooperarea la nivelul UE pentru a îmbunătăți pregătirea în caz de criză a sănătății. Aceștia solicită consolidarea mandatelor Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) și ale Agenției Europene pentru Medicamente (EMA).