Practic, in mai multe randuri in ultimul timp, guvernatorul BNR Mugur Isarescu a avertizat asupra politicii salariale in 2007, de care a legat direct soarta inflatiei in acest an. Soarta inflatiei – adica ceea ce-l intereseaza cel mai mult, intrucat, chiar si din punctul de vedere al legislatiei in vigoare, stapanirea inflatiei, si nu vreun alt obiectiv macroeconomic, se afla in sarcina Bancii Nationale. Guvernatorul a subliniat ca in prognoza de inflatie pe 2007 cea mai mare incertitudine este data de cresterea salariilor, care, daca nu va tine cont – insista domnia sa – de cresterea productivitatii muncii si a profitabilitatii companiilor, poate afecta procesul de dezinflatie. Dezinflatie, pentru ca tinta de inflatie stabilita de BNR pentru acest an este de 4% plus/minus 1%, adica sub cele aproape 5 procente inregistrate in 2006.
In mod curios, oficialii Bancii Nationale nu sunt la fel de fermi in ce priveste alt fenomen macroeconomic dependent strict de evolutia productivitatii in economie: cursul monedei nationale. Desigur, acesta, poate mai mult decat inflatia, este influentat si de evolutia altor agregate economice si monetare, de modificarile unor conditii interne si externe, inclusiv de speculatii care este posibil sa nu aiba nici o legatura cu fundamentele economice. Dar, oricum, mai devreme sau mai tarziu, cursul monedei nationale, ca pret al tuturor preturilor, ajunge in relatie cu evolutia productivitatii muncii in economie, prin comparatie cu evolutia acesteia in tarile cu monede-reper pe plan international. Stagnarea sau, ce sa mai vorbim, o scadere a productivitatii muncii in economie reclama inevitabil o devalorizare a monedei. O crestere a productivitatii muncii ofera o acoperire pentru aprecieri ale monedei. Dar, atat direct, cat si indirect, o apreciere a monedei peste cresterea productivitatii muncii reprezinta o acumulare de instabilitate care impune, mai curand sau dupa o perioada, corectii de curs ce sunt cu atat mai explozive si mai costisitoare cu cat intervin mai tarziu.
Este nefiresc ca Banca Nationala sa aiba atitudini dublu-standard fata de salarii si fata de leu. De ce avertismentul asupra unor cresteri salariale peste cresterea productivitatii muncii nu este insotit de un avertisment similar privind o apreciere a leului peste cresterea productivitatii muncii?! O explicatie poate fi ca, in timp ce o crestere a salariilor peste cresterea productivitatii muncii inflameaza inflatia si deci se opune dezinflatiei, o apreciere a leului (evident, provocata de alte cauze) peste cresterea productivitatii muncii in economie ajuta la dezinflatie!
Aceasta explicatie nu poate fi insa o motivatie. Aprecierea fara acoperire a leului nu este deloc mai putin grava pentru economie decat o crestere fara acoperire a salariilor, chiar daca inflatia este ajutata in primul caz si afectata in cel de-al doilea. Dimpotriva, avatarurile pentru economie pot fi mult mai dramatice in cazul unei aprecieri artificiale a monedei nationale. Aceasta duce la dezechilibrarea destabilizanta a conturilor externe si pretul unei corectii in acestea – care poate merge pana la intrarea in incetare de plati – este infinit mai mare decat al unei inflatii reinflamate. Din pacate, Banca Nationala nu doar are o atitudine dublu-standard in domeniu, dar a transformat acest lucru in promovarea unei politici de dublu-standard, deosebit de periculoasa in special pentru segmentul care a mai ramas autohton din economia din Romania. Sa nu ne ferim a spune deschis ca aceasta politica coboara inflatia pe seama cresterii deficitului extern tocmai prin aprecierea artificiala a leului, care sufoca productia interna si exporturile si incurajeaza consumul din import, pana cand balonul, chiar daca incrustat cu nestemate de-ar fi, tot crapa!
