Care sa fie factorul ce se va dovedi, in final, determinant in razboiul dus intre Traian Basescu si adversarii sai parlamentari? Sa fie aparenta sa sustinere a schimbarilor substantiale, inclusiv in domeniul justitiei – dorita neaservita diverselor grupuri de interese? Sau se vor dovedi decisive controlul si presiunea exercitate de inamicii sai prin intermediul mass-media – principala sursa de informatii pentru majoritatea romanilor?
Cu foarte putine exceptii, adversarii in cauza sunt mai degraba personaje mediocre, a caror popularitate este departe de a o rivaliza pe cea prezidentiala. Dar un Blitzkrieg mediatic constant poate distruge, mai devreme sau mai tarziu, reputatia oricarui politician, indiferent de conduita sa. Într-o serie de momente decisive survenite dupa 1989, dar in special in 1990, romanii au tot cazut in capcana dezinformarii si a tacticilor panicarde. Spre deosebire, in prezent nu neocomunistii sunt cei care detin o buna parte a cotidienelor centrale si posturilor TV, ci diverse grupuri de persoane de certa influenta. Pe de alta parte, si electoratul realizeaza din ce in ce mai des motivele manipularii sale. În anul de gratie 2007, partea electoratului care pare cea mai vulnerabila fata de manipularile venite din directia mentionata este categoria cetatenilor cu o solida educatie, de formatie intelectuala.
Din ce in ce mai multe indicii atesta ca in randurile acestora Basescu nu se bucura defel de confienta – in primul rand din cauza unor trasaturi neagreabile ale personalitatii presedintelui. Ajunge o privire aruncata asupra blogurilor autohtone pentru a constata ca deficientele personalitatii lui Basescu cantaresc mai greu in ochii lor decat posibilele instincte politice corecte avute intr-o serie de chestiuni cruciale, precum cea a reformei judiciare. De saptamani bune, majoritatea articolelor aparute pe site-ul HotNews atrag o avalansa de mesaje partizane, ce marcheaza ca atare fiecare etapa a crizei. Constatarea este la fel de valabila pentru editiile electronice ale cotidianelor centrale. Indiferent de site, rezultatul este acelasi – avantaj net al taberei anti-Basescu. Se poate argumenta, desigur, ca o parte din bloggeri vor fi adepti ai unei formatiuni politice, sau alteia, fiind inevitabil ca partidele sa recurga la randul lor la acest mijloc pentru a-si promova cauza – ceea ce ar permite o concluzie similara: in prezent, majoritatea partidelor se pozitioneaza impotriva presedintelui. Precum se vede, a trecut vremea fesenista a trambitarii mesajelor politice in fabrici, uzine, piete. Noua agora este blogul, iar din corul vocilor de bloggeri activi – al caror partizanat aminteste uneori de retorica unui Ludovic Orban, Victor Ponta sau a Danielei Buruiana – se fac auzite si glasuri neafiliate, a caror repulsie fata de seful statului eclipseaza pana si propria aplecare spre reforme. În aceasta batalie purtata inclusiv pentru cucerirea inimilor si mintilor electoratului, cei ce-l resping pe presedinte din motivele aratate mai sus sunt pe punctul de a deveni un factor-cheie – constatare probata si de recentele miscari ale PNL. Astfel, Tariceanu s-a straduit sa se prezinte drept om politic responsabil, moderat si conciliant, dispus in plus a oferi unor tineri talentati inalte functii din ierarhia statului.
Apelul redactat de un numar de intelectuali, printre care multi din randurile GDS, in dorinta demonstrarii ca tentativa de suspendare a presedintelui este lipsita de temei si origineaza din nevoia oligarhiei financiare de aparare, cu orice pret, a propriilor interese si privilegii, s-a dovedit un inconvenient pentru PNL. În acelasi timp a dat de gandit faptul ca personalitati precum noul presedinte al Aliantei Civice, fostul redactor-sef al saptamanalului GDS, “22”, sefii variilor ONG cunoscuti pentru a fi sustinut permanent necesitatea schimbarilor democratice, au declinat semnarea sa. Daca nu va face greseala alierii cu partide ale caror valori au repugnat constant adeptilor liberalismului istoric, PNL se va putea baza, precum se vede, pe cel putin un segment al intelectualilor publici.
Nazuinta spre consens si gradualism intalnita in prezent la numerosi romani de formatie intelectuala aminteste, intr-un fel, de nevoia de securitate caracteristica majoritatii proletare la inceputul zbuciumatilor si imprevizibililor ani ’90. În aer pluteste freamatul nerabdarii intelectuale in vederea accederii in clubul european, fiind de asteptat ca standardele politice si economice ale tarii sa se apropie, cumva, de cele occidentale. Tariceanu poate impresiona de-acum prin prisma acestor sperante, iar aliatii sai din presa nu se vor sfii defel sa apeleze la asemenea afecte. Basescu, chiar daca va continua sa tinteasca figurile care au transformat tara in raiul mitei si al “tunurilor”, va fi privit cu acelasi scepticism, deoarece starea conflictuala pare sa faca parte din DNA-ul sau. Romanii se dovedesc neasteptat de conformisti, iar daca Tariceanu va iesi in final victorios din “razboiul palatelor”, cel putin unii dintre ei vor fi nevoiti sa se intrebe daca nu cumva au ingrosat, de fapt, doar randurile snobilor.
Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
