“Salvati-o pe Adriana!” Asa a inceput, in vara anului 2004, campania de strangere de fonduri pentru jurnalista Adriana Istodor Mateescu care, la acea vreme, lupta cu moartea. Diagnosticul – leucemie granulocitara cronica – reclama o interventie costisitoare in strainatate. Colegi de breasla, prieteni, cunoscuti sau necunoscuti, chiar si oameni politici ai vremii, au strans randurile si i-au sarit in ajutor tinerei jurnaliste de la “Evenimentul zilei”. Intr-un timp record, in contul deschis la BCR pentru Adriana s-au strans aproximativ doua miliarde de lei, bani insuficienti, insa, pentru o operatie care ar fi costat cam 200.000 euro. Guvernul a emis atunci o ordonanta prin a carei activare ziarista ar fi beneficiat, in cazul transplantului medular salvator, de suma de 170.000 euro. Numai ca timpul nu a mai avut rabdare, iar in 9 iulie 2005, Adriana ne-a parasit pentru un probabil “interviu cu Dumnezeu”. Astazi, Adriana ar fi implinit 31 de ani. Nu i-ar placea sa vada ca banii adunati pentru salvarea ei au devenit un mar al discordiei in familie sau ca numele ii este, inca, folosit la obtinerea de sponsorizari.
Sotul jurnalistei, Valentin Mateescu, povesteste, trist, ca, inca din vremea in care traia Adriana, dar, in special, dupa tragica ei disparitie, Traian si Maria Istodor – fratele, respectiv mama acesteia – au incercat sa scoata maximum de profit de pe urma tragediei. Inca de la 17 ani, Adriana a rupt orice legatura cu mama si fratele sau; aceasta realitate, cunoscuta de apropiati si colegi, nu i-a impiedicat familia sa uzeze de numele si impecabila reputatie a Adrianei ori de cate ori a crezut de cuviinta.
Din pacate, numele jurnalistei disparute este folosit si astazi, ca moneda de schimb. Dupa ce doua institutii au reclamat primirea unor cereri de sponsorizare pentru ajutorarea unor bolnavi de cancer deja decedati, Traian si Maria Istodor sunt suspectati ca ar fi trecut la sustragerea de bunuri din casele unde locuiau cu chirie. Doua astfel de cazuri ne-au fost semnalate de catre familiile Piscureanu si Botez. Oamenii se plang ca, pentru a reintra in propria locuinta, dupa ce in prealabil o inchiriasera celor doi, au fost obligati sa sparga usa. Dincolo de chiriile neplatite, de datoriile uriase la utilitati, proprietarii au descoperit si lipsa unor lucruri personale.
“Subventii” pentru traiul de zi cu zi
Aceste episoade nu sunt singulare. In anul 2001, pe adresa redactiei “Romania libera” a sosit o adresa din partea societatii “Cesarom Sighisoara”, care solicita o confirmare a faptului ca jurnalista suferea de leucemie.
Si asta fiindca Maria Istodor solicitase pentru “tratament”, fara stirea fiicei sale, suma de 3.000 de dolari. De altfel, Adriana a avut mult de suferit atunci, fiind nevoita sa paraseasca redactia “Romaniei libere”, chiar daca nimeni nu-i reprosase nimic. O alta cerere de sponsorizare, din partea familiei Istodor a ajuns, in anul 2005, imediat dupa disparitia fizica a Adrianei, la sediul firmei “Kronospan Sebes“. Familia solicita suma de 1.000 de euro pentru achizitionarea unui medicament necesar tratamentului unei boli oculare de care ar suferi Traian Istodor, in urma transplantului de maduva osoasa, in care ar fi fost implicat ca donator. Operatia salvatoare n-a avut loc, Adriana murise la data depunerii cererii de sponsorizare. Mai mult, anterior, fratele “donator” a refuzat categoric chiar si analizele de verificare a compatibilitatii cu sora sa, nefiind de acord sa riste transplantul de maduva. Ultima cerere insolita a Mariei si a lui Traian Istodor a fost reclamata recent, la Sectia 8 din Politia Capitalei, cu plangerea penala nr. 1023709, de catre Irina Nita, coordonator proiect in cadrul organizatiei “Accept”. Istodorii solicitasera organizatiei amintite suma de 2.000 de euro pentru un copil bolnav de leucemie, care decedase cu doua luni inainte de depunerea cererii de sponsorizare.
Spargerea casei Mateescu a vizat si contul Adrianei
Traian Istodor, avocat colaborator al biroului Dancu, si mama acestuia, Maria Istodor, au “vizitat”, impreuna cu alti complici (asa cum am citit in numerele precedente ale ziarului), casa jurnalistului Valentin Mateescu, sotul Adrianei. Printre lucrurile sustrase de cei doi se numara doua pasapoarte turistice si certificatul de nastere al lui Mateescu. Se pare ca devastarea locuintei a avut drept scop, printre altele, furtul documentelor jurnalistului, pentru ca, probabil, avocatul Istodor si mama sa sa forteze intr-un fel mana BCR, acolo unde intr-un cont se afla – blocata – suma de aproximativ doua miliarde de lei vechi (172.184 RON, 3.963 dolari si 4.119 euro). Curios este si ca Ionel Iacob, unul dintre complicii avocatului la spargerea apartamentului lui Mateescu, avea cunostinta despre aceasta suma, fapt confirmat de acesta chiar in prezenta politistilor de la Sectia 21 Bucuresti.
Propaganda pentru transplant, pedepsita cu inchisoare
Destinatia fondurilor obtinute in urma sponsorizarilor pentru efectuarea operatiilor de transplant in strainatate nu este supravegheata de nici o institutie. Si asta din cauza unui regretabil vid legislativ, care ar trebui eliminat cat mai repede, fie si plecand de la regretabilele lucruri intamplate in cazul familiei Istodor. Multe persoane, fie fizice, fie juridice, doneaza sume importante in conturi deschise la diferite banci, fara a sti daca banii respectivi sunt folositi cu adevarat in scopul generos pentru care au fost stransi, si anume pentru salvarea unor vieti. “In Legea 95 se prevede interzicerea propagandei pentru transplant in favoarea unei persoane. Nu este normal ca aceste persoane sa apara la televizor sau la diverse emisiuni si sa ceara bani, pur si simplu. Legea prevede pedepsirea cu inchisoarea a celor care fac astfel de propaganda”, ne-a declarat dr. Victor Zota, directorul Agentiei Nationale de Transplant. Potrivit expertului, destinatia sumelor obtinute din sponsorizari trebuie supravegheata riguros – de catre asociatii ale pacientilor sau de catre ONG-uri de specialitate – care sa-si asume responsabilitatea folosirii lor legale.