De la început și până la sfârșit, fiecare pagină scoate la iveală firea sensibilă a autorului, care obișnuia în copilărie să se refugieze în lectură. Laurent Gounelle își dezvăluie propria rețetă a fericirii prin intermediul mai multor personaje masculine, Jonathan fiind cel principal. Trecut bine de 30 de ani, divorțat și cu o fetiță, Chloe, pe care o vede doar o dată la două săptămâni, Jonathan nu poate spune despre el că este cel mai fericit bărbat de pe Pământ. Mai mult, are o afacere împreună cu fosta soție, Angela, și cu un prieten, Michael, iar faptul că astfel are ocazia să-și revadă constant soția îl face să spere, în secret și totodată inconștient, la împăcare. În plus, serviciul îl ajută să nu se gândească prea mult la problemele personale. „Dacă nu era fericit, măcar era ocupat“, așa își descrie Gounelle personajul la un moment dat.
Ritmul în care Jonathan își duce viața se schimbă radical într-o duminică în care se plimba pe faleză în San Francisco. O ghicitoare se oferă să-i citească viitorul în palmă, el intră amuzat în joc, dar femeia fuge, terifiată, fără să-i dezvăluie nimic, iar asta îl sperie pe Jonathan. Decis să afle ce i se ascunde, el face tot posibilul să o reîntâlnească, dar verdictul femeii va cădea ca un trăsnet și, astfel, îi va schimba modul în care se raportează la lume, trăiește și ia inclusiv decizii de business.
Depinde de noi să ne trăim viața așa cum ne dorim
Un personaj-cheie în transformarea lui este Margie, mătușa de care era foarte apropiat atunci când era mic și care îl primește acum cu brațele deschise, în ciuda faptului că nu mai știa nimic de el de multă vreme și, prin urmare, presupunea că este foarte bine. „Viețile noastre trăite în fugă ne fac deseori să-i neglijăm pe cei la care ținem“, concluzionează autorul. Discuțiile pe care cei doi le poartă îi deschid lui Jonathan inima și îl ghidează spre fericire. „Uneori am impresia că ne place nu ceea ce ne spune inima, ci ceea ce ne este impus. Suntem chiar noi cei care ne alegem îmbrăcămintea, telefoanele, băutura sau filmele pe care le vedem?“, se întreabă ei. „Pornirile latente, nu dorințele superficiale pe care ni le induce societatea, pot deveni căi de urmat întru descoperirea menirii noastre.“
Jonathan începe să facă zilnic mici gesturi care au însă un impact major în viața celorlalți. „Dacă fiecare dintre noi ar fi conștient de imensa valoare pe care o are, întreaga lume s-ar schimba radical“, afirmă cu tărie autorul spre finalul romanului. Și asta mai ales pentru că demonstrează încă o dată, printr-o poveste simplă, pozitivă și cu care se poate identifica aproape oricine, că depinde numai și numai de noi să prețuim viața și să o trăim la adevăratul ei potențial, chiar și atunci când avem impresia că ni s-au cam înecat toate corăbiile.
