15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBotoșani: Un copil de 9 ani a fost găsit în comă alcoolică...

Botoșani: Un copil de 9 ani a fost găsit în comă alcoolică pe un câmp

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani şi poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Botoşani au declanşat două anchete după ce un copil de nouă ani din oraşul Flămânzi a ajuns în comă alcoolică la spital, fiind găsit inconştient pe un câmp din afara oraşului.

Incidentul a avut loc duminică seara, copilul fiind preluat şi internat în secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Mavromati din Botoşani, în stare gravă.

Medicii au stabilit, în urma examinărilor toxicologice, că minorul consumase alcool. În acest caz Inspectoratul de Poliţie Botoşani a început o anchetă pentru a stabili cum s-a petrecut incidentul.

„Copilul este internat în spital. Facem verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul şi aşteptăm rezultatele anchetei declanşate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care urmează să stabilească şi ce măsuri trebuie luate în acest caz”, a declarat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Maria Carp.

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani spun că nu au primit încă o informare oficială din partea spitalului legată de situaţia copilului, însă s-au autosesizat şi marţi au început verificările în teren.

„Cu privire la acest caz, noi ne-am autosesizat. Nu am primit deocamdată o sesizare de la Spitalul de Copii şi urmează să facem demersurile de identificare a copilului şi a familiei pentru a se efectua mai departe evaluarea şi a se stabili dacă acest copil se află în situaţie de risc şi dacă se impune instituirea unei măsuri de protecţie”, a declarat pentru Mediafax, Mirela Damian, asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani.

Cele mai citite

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă