Cutitele sunt ascutite asiduu, zilele acestea, pentru executia parlamentara a Monicai Macovei. Totodata, au aparut diversiuni menite a creiona o imagine cat mai diafana nesfintei aliante dintre PNL si diformul urmas al comunistilor de odinioara. PSD s-a raliat acelor formatiuni interesate in spalarea de bani si reciclarea urii nationaliste pentru a lansa, cu forte unite, campania impotriva asa-numitei “dictaturi securiste”, chipurile pregatita natiunii credule de tandemul Macovei-Basescu. Mai nou, Tariceanu si-a pus roba solomonica adecvata rolului de mediator in cadrul conflictelor politice, mijlocind astazi crize la care inca ieri contribuia avid.
Farsa cea mai insolenta inscenata zilele acestea de oligarhie ramane insa concursul dedicat identificarii talentelor de resort apte pentru sefia MAE. În prezent, comitetul de selectie liberal studiaza sarguincios meritele unei serii de tineri intelectuali. În pofida parerii generale despre posturile cele mai importante, fiind, de fapt, monopolizate de un grup incestuos de politicieni ostili ideii schimbarilor, pentru a doua functie de anvergura din guvern actualmente se incearca ademenirea unor persoane considerate “tinere talente”.
Primul luat in considerare a fost Adrian Cioroianu. Domnia sa combina bonomia juvenila cu seriozitatea proprie unei sperante academice deja ajunsa editata la Paris. Da dovada de spontaneitate, dar doreste sa demonstreze concomitent ca i se pot incredinta, de-acum, responsabilitati politice. Dupa revolta parlamentara organizata de Vadim Tudor in decembrie, Cioroianu i-a convins, pesemne, pe mai-marii liberali ca se descurca fara probleme in orice postura ce presupune confruntarea sau infruntarea lui Basescu, dat fiind ca i se atribuise sarcina lamuririi telespectatorilor romani asupra insignifiantei celor vizionate.
Dar in privinta sa persista, se pare, unele indoieli. Se va dovedi Cioroianu suficient de dexter in chestiunea minciunilor servite – indispensabil intr-un mod cat se poate de convingator – in capitalele lumii spre a convinge cancelariile respective ca in Romania toate sunt bune si frumoase, chiar daca seful statului este incoltit de aceleasi forte oligarhice care l-au impins, intr-un trecut relativ recent, pe procurorul Cristian Panait la sinucidere sau care, anterior, recurgeau la mineriade si furie nationalista pentru a incerca stavilirea schimbarilor ce se conturau dupa 1989? Va fi, oare, suficient de abil pentru a suna credibil in urechile Bruxelles-ului atunci cand va trebui sa explice ca a sosit momentul pentru ca doamna Macovei sa paraseasca Ministerul Justitiei spre a se dedica adevaratei sale vocatii, de expert in domeniul drepturilor omului? Se prea poate ca lui Cioroianu sa-i lipseasca astfel de calitati.
Pe firmamentul serviciului public a aparut insa si numele unui alt tanar intelectual. Actualul ambasador al Romaniei in Danemarca, Theodor Paleologu, 33 de ani, nu este defel un Hamlet care s-ar eschiva in fata provocarilor. Nu a reusit sa-si mascheze intru totul emotia indusa de perspectiva functiei ce i-ar putea reveni chiar pe parcursul acestei saptamani. Din comentariile sale reiese ca pentru domnia sa postul de sef al diplomatiei romanesti inseamna in special promovarea neobosita a bunului renume al tarii in lume. Ca descrierea postului mai presupune si aspecte precum scuzarea sau chiar participarea la chestiuni uneori oneroase nu pare a-l tulbura pe tanarul diplomat. În cazul sau, intrigantii transpartinici par a fi descoperit o mina de aur – ca fiu al unui ilustru om de litere si disident, Theodor Paleologu a reusit performanta de a se vedea elogiat atat de editorialistii de la Ziua, cat si de istoricul Neagu Djuvara. Strategia adoptata vizeaza, desigur, temperarea potentialelor atacuri venite din partea unor intelectuali de talia lui Plesu si Liiceanu la adresa aliantei liberal-pesediste – ce l-ar trimite pe Basescu drept la cimitirul politic -, data fiind prezenta tanarului Paleologu intr-o functie-cheie din guvern. Acesta cunoaste prea bine dictonul “Speak Truth to Power”, sesizand lesne similitudinea dintre rolul cei i se doreste atribuit si cel al lui André Malraux – fost rebel devenit ministru al Culturii in Franta anilor ’60, pe vremea guvernarii generalului de Gaulle.
Neindoielnic, noul ministru de Externe va dispune si de prosfora, avand numiri de facut si functii de atribuit, ceea ce explica intr-un fel multitudinea e-mail-urilor de felicitare sosite pe adresa presei si in cadrul carora liberalii sunt gratulati pentru descoperirea unui asemenea talent.
Contrarevolutionarii autohtoni doresc sa se incredinteze din timp si prin orice mijloace ca Romania ramane o insula latino-americana aruncata in apele comunitare, un taram al privilegiilor si faradelegii aflat in plina UE. Mobilizarea unor intelectuali respectabili reprezinta, ce-i drept, un pas neobisnuit in vederea atingerii acestui deziderat, dar o reflectie mai profunda asupra gestului evoca prea curand paradigma unor ilustre personalitati ale trecutului, ispitite cu recompense profesionale in vederea pactizarii cu diriguitori haini.
Tom Gallagher, profesor
la Universitatea din Bradford, Marea Britanie
