Alteța Sa Regală Principele Amedeo de Savoia, Duce de Aosta, în vârstă de 74 de ani, a încetat din viață.
Principele Amedeo de Savoia, al V-lea Duce de Aosta, s-a născut la 27 septembrie 1943 la Florența, fiu al Ducelui Aimone de Aosta și al Principesei Irina a Greciei și a Danemarcei.â
Ducele de Aosta a fost văr primar al Regelui Mihai I și o prezență constantă în viața Familiei Regale române.
„Principele Amedeo a fost ca un frate pentru Custodele Coroanei Margareta, pe care a cunoscut-o din prima zi de viață și alături de care a stat neîntrerupt, întreaga viață. Ei au păstrat o profundă prietenie în copilărie, adolescență, la maturitate și în viața profesională. Ducele de Aosta a fost întotdeauna alături de Regina Elena, de Regele Mihai, de Regina Ana și de Principesele Elena, Irina, Sofia și Maria”, a transmis Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei.
Principele Amedeo a vizitat România de mai multe ori, ca musafir al Familiei Regale, iar ultima sa ședere, la București și la Curtea de Argeș, alături de fiica sa, Principesa Mafalda, a fost în octombrie 2019, la ceremonia de înhumare a Reginei-Mamă Elena.
Custodele Coroanei și Altețele Lor Regale au transmis condoleanțe și întreaga lor compasiune familiei îndoliate.