Imediat dupa ce a trecut pragul apartamentului in care locuiesc parintii sai, din cartierul galatean Tiglina 3, Nelu Ilie le-a povestit cosmarul prin care a trecut, despre interogatoriile la care a fost supus, despre sperantele ca va fi eliberat cu care se trezea in fiecare dimineata si care erau spulberate dupa fiecare zi in care ancheta se prelungea, iar scrisorile trimise prin Crucea Rosie acasa, la Amnesty International, la CEDO si la Presedintie ramaneau fara raspuns.
“Faceam un film pentru colegul meu care urma sa plece acasa. Ne-a oprit Politia Militara si de acolo a inceput calvarul. Am fost chemati sa dam niste declaratii, pentru cateva ore, acele cateva ore s-au facut cateva zile, iar cele cateva zile s-au facut trei luni. Primele sapte zile am stat sub stare de arest sau, cum se spune, in custodia armatei, in baza. Apoi am fost mutati in Mossul, pentru ca apoi sa fim transferati la Bagdad, unde a avut loc ancheta”, a povestit Nelu Ilie.
Fara punere sub acuzare
Intreaga ancheta a fost derulata fara ca oficial sa le fi fost adusa vreo acuzatie si fara sa li se respecte dreptul de a fi asistati de un aparator: “Nici pana la ora actuala nu am vreo hartie oficiala din partea armatei americane, in care sa fie vreun cap de acuzare. Doar ceea ce ni s-a spus, ca suntem in custodia armatei si se face ancheta pentru ca nu trebuia sa filmam. Ma intrebau de ce am facut acele filme, locurile de munca anterioare, de ce am venit in Irak, cum am venit in Irak, deci o ancheta, ca sa spun asa, amanuntita, ca sa verifice daca avem sau nu legaturi cu organizatiile teroriste”, spune Ilie, care a adaugat ca ancheta nu a fost una foarte dura, dar din ea nu au lipsit trucurile anchetatorilor: “Trucurile care se folosesc. Mi se spunea «colegul tau a spus un anumit lucru», lui ii spuneau «colegul tau a spus alt lucru»”.
Fara asistenta juridica
Zilnic, cei doi romani au solicitat sa fie asistati de un avocat, dar acest lucru nu s-a intamplat, desi firma la care lucrau avea obligatia sa le asigure asistenta juridica: “Teoretic, din cate am aflat ulterior, firma la care am fost angajati era obligata sa ne asigure un avocat, era obligata sa ne asigure asistenta juridica”. Intrebat daca intentioneaza sa dea in judecata firma, Nelu Ilie spune ca vor lua o decizie dupa ce va analiza cum stau lucrurile: “Urmeaza sa se decanteze anumite informatii si abia apoi vom hotari daca da sau nu”.
Scrisorile “pierdute” prin Crucea Rosie
Intalnirea cu consulul a avut loc pe 20 noiembrie si le-a dat celor doi mari sperante. Li s-a promis ca vor avea contacte saptamanale si ca ar putea fi eliberati curand, dar alta intalnire cu consulul nu a mai avut loc dupa aceea si toate sperantele le-au fost spulberate: “Am sperat sa fim eliberati in fiecare zi, dupa primul contact cu consulul. Ni s-a promis ca va avea contact cu noi saptamanal. Ne-au promis ca o se incerce tot ce este posibil pentru ca inainte de sarbatori sa fim acasa”. Alte sperante au aparut cand, dupa o interventie a Crucii Rosii, li s-a permis sa telefoneze acasa, dar si acestea au fost spulberate, pentru ca scrisorile pe care le-au trimis prin Crucea Rosie fie nu au ajuns la destinatie, fie nu au avut rezultatul scontat: “Singura data cand ni s-a permis sa sunam a fost dupa interventia Crucii Rosii. Inainte de telefon am trimis scrisori catre casa prin Crucea Rosie. Din cate am inteles, nu a ajuns niciuna. Am trimis scrisori catre Presedintie, catre Amnesty International, Curtea Drepturilor Omului, dar nu stiu daca a ajuns ceva”, ne-a declarat Nelu Ilie.
In Irak, este posibil orice!
Acum, dupa ce calvarul a luat sfarsit, Nelu Ilie admite ca asemenea lucruri se pot intampla pe un teatru de razboi si respinge ideea ca ar fi fost un abuz: “N-as putea sa spun chestia asta, pentru ca totusi eram intr-o tara de conflicte. Daca stam bine si judecam, poate ca aveau dreptate. Dar ceea ce acuz eu este ca nu am avut parte de acel instructaj. Daca ni se spunea, nu era nimeni inconstient sa faca niste fotografii intr-o zona interzisa. Am facut fotografii inainte cu acordul soldatilor americani. Am facut fotografii cu ei, in vehiculele lor. Le-am cerut voie si ni s-a dat voie”.
“Imi voi vedea de viata mea”
Abia ajuns la Galati, Nelu Ilie este in egala masura bucuros ca este liber, alaturi de ai sai, dar si obosit de toate cate s-au intamplat in aceste trei luni, dar mai ales in ultimele zile: “Sunt bucuros ca am ajuns acasa, ca am scapat de cosmarul acela. Acum sunt obosit, sunt surmenat. Prea multe informatii deodata, prea multa lume…”. Tatal sau nu a ezitat sa-i spuna, atunci cand a intrat pe usa, ca parca aceste trei luni l-au mai imbatranit putin. In ceea ce priveste planurile de viitor, Nelu Ilie le descrie in sase cuvinte: “Imi voi vedea de viata mea!”.
