Romania a dat lovitura in negocierile pentru proaspat-infiintata lista a obiectivelor culturale care vor face parte din patrimoniul european, lista care va fi definitivata pe 12 februarie, cand va avea loc formalitatea aprobarii: toate cele patru propuneri au fost aprobate, tara noastra devenind astfel tara europeana cu cele mai multe obiective pe lista respectiva. Belgia, de exemplu, nu a reusit sa propuna nici un astfel de obiectiv viabil! Dintre cele 7 criterii, cel mai important este cel al justificarii unei valori emblematice pentru identitatea europeana, in dimensiunea ei transnationala, si intarirea calitatii de cetatean european; e ceva diferit de patrimoniul UNESCO, strict cultural, in cel european obiectivele pot nici sa nu fie monumente istorice (precum casa in care s-a nascut R. Schumann, propusa de Franta). Cele patru obiective ale Romaniei sunt: Ateneul Roman, Palatul Cantacuzino, Ansamblul Brancusi de la Tg. Jiu si Cetatea Histria. Nu vor exista fonduri europene pentru aceasta lista, statul respectiv avand insa obligatia sa aiba grija si sa protejeze propriile obiective.