12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalIncendiul din Parcul Naţional Yosemite a determinat închiderea principalelor zone turistice

Incendiul din Parcul Naţional Yosemite a determinat închiderea principalelor zone turistice

Vremea foarte caldă, rafalele neregulate de vânt şi nivelul scăzut de umiditate alimentează incendiul din zona Yosemite în timp ce alte zeci de focare sunt active pe Coasta de Vest a SUA unde temperaturile se vor menţine, joi, peste valoarea de 37 de grade Celsius în numeroase zone din California, Oregon, Arizona şi Nevada, conform prognozelor Serviciului Naţional de Meteorologie.

Fumul negru şi dens provenit de la incendiul Ferguson care a izbucnit la 13 iulie în Munţii Sierra Nevada, la circa 275 de kilometri est de San Francisco, a determinat autorităţile din Parcul Yosemite să închidă principalul centru pentru turişti din Yosemite Valley, ca şi Wawona şi Mariposa Grove.

”Practic, tot fumul se canalizează în acea vale şi este ţinut pe loc de straturile de inversiune”, a explicat purtătorul de cuvânt al Serviciului Forestier American, Jim Mackensen, cu referire la condiţiile atmosferice care împiedică ridicarea aerului mai cald şi a fumului.

Fumul a redus vizibilitatea şi reprezintă o ameninţare atât la adresa vizitatorilor prezenţi în populara destinaţie turistică cât şi a angajaţilor parcului, a menţionat el.

Zona cu teren accidentat afectată de incendiul Ferguson, care arde la marginea de vest a parcului, este greu accesibilă pentru echipele de intervenţie şi a făcut o victimă. Pompierul Braden Varney a decedat la 14 iulie după ce buldozerul pe care îl opera în cursul încercărilor de a crea o linie de limitare a extinderii flăcărilor s-a răsturnat într-o râpă. Alţi şapte pompieri au fost răniţi în încercarea de a stinge incendiul care până miercuri seară era controlat în proporţie de 25%.

Peste 3.400 de pompieri, 16 elicoptere şi 59 de buldozere au fost desfăşurate pentru a stinge flăcările din zona Parcului Yosemite.

Incendiul este unul dintre cele aproximativ 60 de focare active săptămâna aceasta în Statele Unite, care au mistuit până în prezent circa 485.620 de hectare. Majoritatea ard în statele vestice, însă au fost raportate incendii şi în Texas şi Wisconsin.

De la începutul anului până la 25 iulie, 1,59 milioane de hectare au ars în urma incendiilor de vegetaţie, peste media pe zece ani pentru aceeaşi perioadă calendaristică de 1,43 milioane hectare, conform agenţiei guvernamentale National Interagency Fire Center.

Temperaturile record din California de Sud au contribuit la extinderea flăcărilor care s-a propagat cu repeziciune către comunităţile din staţiunile montane aflate la circa 140 kilometri est de Los Angeles, în San Jacinto Mountains.

Anul trecut a fost unul cu adevărat devastator pentru California, cu incendii record, mii de case carbonizate şi circa 40 de decese provocate de foc spre Santa Barbara şi în regiunea viticolă din Valea Napa.

Cele mai citite

Clienții români ai armatei private a Lukoil

Rușii de la Lukoil desfășoară în România o ”armată privată” mascată sub forma unei companii de protecție și pază, Traun Guard HMS, fostă...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Dan Petrescu, despre revenirea la CFR: “Mă simt ca acasă aici, mă motivează totul”

Dan Petrescu, antrenorul legendar care se întoarce pentru al patrulea mandat la conducerea echipei de fotbal CFR Cluj, a subliniat într-o conferință de presă...
Ultima oră
Pe aceeași temă