Regizorul
S-a afirmat adesea ca numeroasele rasturnari spectaculoase ale scandalului „Biletelul” au dus la o „criza politica majora”. Nu este adevarat: el este numai un „spectacol criza” rescris dupa O scrisoare pierduta, marele succes al anului 1884, chiar de Nenea Iancu. Nemuritor, regizorul din umbra al oricarei politici romanesti s-a intors de la Berlin, plictisit de rigorismul nemtesc, si s-a gandit ca nu-i trebuie decat sa modifice cateva personaje si sa retranscrie in termeni de afaceri vechiul biletel de amor ca sa-i iasa o comédie de pomina la „Iunion”. Si i-a iesit atat de bine ca ne cerem acolo seara de seara, mai dihai decat Zita.
Biletele pierdute si regasite
Tipatescu, costumat in Tariceanu, nu-i trimite o scrisoare lui Zoe, ci lui Basescu, dar acesta o „pierde” cam la fel ca tanara femeie pe cea a lui Fanica: vorba acestuia, „atata neglijenta nu se pomeneste nici intr-o piesa de teatru”. Pe cetateanul turmentat il cheama acum Elena Udrea si ea intercepteaza biletelul la serviciu, deh, nu pe strada (curios, nici acum, nici la Caragiale, nu se sufla un cuvant despre fidelul curier care il duce initial la destinatar, spre bucuria „cocoselului”, cum semneaza Tipatescu!). Urmeaza a doua „pierdere”: cetateanul este suplimentar turmentat, si apoi furat, de Catavencu, Udrea face publica scrisoarea in mass-media. Acest al doilea interceptor, mass-media si Catavencu, director de ziar si el, isi asuma voluntar, desi din motive diferite – sa zicem cognitive versus personale – rolul detonatorului public. Diferenta de motiv este si una de rol: pe cand la Caragiale instiga la conflict al doilea interceptor, Catavencu, dornic sa ajunga diputat si „nimic altceva”, la noi o face Udrea sau chiar adrisantul insusi. Oricum, televiziunile cer la unison, si foarte tare, „biletelul”, in timp ce Catavencu anunta publicarea lui a doua zi in ziarul cu un titlu atat de adecvat: Racnetul Carpatilor.
Urmatorul pas este tot comun, contraatacul: Tariceanu dezvaluie afacerile dubioase ale lui Udrea, Dan Voiculescu scrisoarea lui Basescu catre Seres, tot asa cum Trahanache il prinde „pe onorabilul Catavencu cu alta mai boacana”, adica polita plastografiata. În continuare, foarte rapid, „curge in defavor toata intriga asupra romantului nostru, sa juri ca devine ca la Teatru”, vorba lui Nae Girimea in biletelul (!) catre Didina lui, in D-ale carnavalului: lumea politica preia conflictul din mainile combatantilor initiali, in timp ce Catavencu pierde si el scrisoarea lui Tipatescu, gasita din nou de catre cetateanul turmentat.
Aici, cele doua lumi diverg: la noi, un al treilea interceptor, PSD, cere demisia si a lui Basescu, si a lui Tariceanu, in timp ce, in lumea mai blanda a lui Caragiale, cetateanul turmentat restituie scrisoarea adrisantului cunoscut, coanei Joitica, si reprivatizeaza astfel un obiect devenit impropriu public.
Celei de-a treia escalade actuale ii corespunde la Caragiale deci o dedramatizare care, impreuna cu aparitia lui Agamita Dandanache, duce la serbarea finala a guvernului, inimos condusa de seful opozitiei, Catavencu. La noi, miscarea agresiva a PSD are, cel putin la ora la care scriu articolul, paradoxal, un acelasi efect: liberalii si democratii se „impaca” si ei, ramanand la guvernare nu datorita stingerii conflictului, ci din teama de un al treilea, fie PSD, fie Becali si Vadim, micii neimplicati care-si rad in barba de prostiile alora mai mari.
Morala
Caragiale propune aceeasi morala – totodata o profunda intuitie – ambelor sale comedii. Instigatorul la conflict esueaza: Catavencu este umilit public, Basescu este dezavuat de vechiul sau partid si nu reuseste sa provoace caderea lui Tariceanu prin scoaterea PD de la guvernare, singurul motiv logic al unei actiuni, altfel, destul de bizare. Semnificativ, sunt „uitate” astfel si contraatacurile la afacerile lui Udrea si polita lui Catavencu! Mai general spus, un sistem solid de interese, atunci ca si acum, pare sa suporte numai doua amplificari ale crizei, prin doi interceptori – Udrea/Cetateanul turmentat si mass-media/Catavencu -, dar nu si pe o a treia, cea strict politica, pe care nu ar mai putea-o controla; el revine atunci la echilibrul initial si-i reabsoarbe in magma inertiei pe combatantii prea fuduli.
Sorin Alexandrescu, profesor la Universitatile din Bucuresti si Amsterdam
