La o lună distanță de la decizia prin care presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și șase luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, detalii incredibile arată că judecătorii de caz au avut ei înșiși grave probleme cu justiția.
Este vorba de Viorca Cîrstoiu, magistrat al cărui nume apare apare la fila 332, dosar 6, în dosarul prin care afaceristul Dinel Staicu a vrut să își cumpere libertatea.
În august 2013, DNA o reținea pe Viorica Cîrstoiu, judecător la Curtea de Apel București, pentru că ar fi primit o mită de 630.000 de euro de la omul de afaceri Dinel Staicu cu scopul de a-l ajuta cu o sentință mai favorabilă în dosarele în care era judecat. În iunie 2016, Veronica Cîrstoiu era condamnată definitiv la o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Până aici nimic deosebit. Doar că, la o parcurgere mai atentă a rechizitoriului DNA ce a stat la baza condamnării Vioricăi Cîrstoiu, apare un nume supriză: Cristina Arghir. Arghir este unul din cei doi magistrați ce l-au condamnat pe Dragnea.
Conform rechizitoriului DNA (ancheta a fost realizată de procurorul Florentina Mirică, cea care s-a înscris acum în cursa pentru șefia DNA), avocatele lui Dinel Staicu – Adriana Dascălu și Alina Ileana Răducan vorbeau deschis de cumpărarea influenței unor magistrați și chiar își schimbau bilețele cu notițe în acest sens. Pe unul dintre aceste bilețele, atribuit a fi fost scris de judecătoarea Sofica Dumitrașcu, se menționa clar și numele magistratului Cristina Geanina Arghir. „Dosar 4324/2/2013 Recurs – Cerere elib provizorie sub contr judiciar 1) Motivul Amânării??? 2) Completul de vineri – Componență: Simona Neniță A.M. Dascălu, Genina C. Arghir”, era conținutul respectivului bilețel aflat la dosar la fila 331, volumul 6. Cumva, Sofica Dumitrașcu le garanta că poate sprijini eliberarea lui Dinel Staicu.
Apariția numelui judecătoarei Cristina Arghir pe bilețelul scris pentru aranjarea procesului lui Dinel Staicu nu înseamnă, desigur, că respectiva judecătoare era deja cumpărată. Atrage însă atenția faptul că un alt magistrat, Sofica Dumitrațcu, vorbea deschis că poate interveni pe lângă judecătorul Neniță Simona – colega Cristinei Arghir, pentru Dinel Staicu. Este exact ceea ce a reținut DNA în respectiva speță. În rechizitoriu, alături de Cristina Arghir, mai sunt menționate multe alte nume de magistrați, însă ancheta nu a fost dusă mai departe împotriva lor. Totul s-a oprit la Viorica Cîrstoiu. Întrebarea pertinentă care se pune este „Cu ce costuri?”. În lumina ultimelor dezvăluiri despre jocurile și culoarele din Justiție, a rămas oare judecătorul Cristina Arghir recunoscătoare DNA pentru că a fost ocolită de o eventuală extindere a anchetei Dinel Staicu?