20 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialAtac la Ambasada SUA din Atena

Atac la Ambasada SUA din Atena

Ambasada SUA la Atena a fost ieri in zori tinta unui atac cu racheta care s-a soldat cu avarii minore, fara a provoca victime. Atentatul a fost revendicat de „Lupta revolutionara”, grupare de extrema stanga considerata in prezent cea mai periculoasa organizatie terorista din Grecia.
O explozie puternica s-a auzit la ora 5:58 dimineata (ora locala si ora Romaniei). Potrivit unui inalt responsabil din politia greaca, o racheta a fost trasa asupra cladirii Ambasadei SUA la Atena „dintr-un santier din apropiere, de la nivelul solului”. Tinta – emblema oficiala cu vultur de pe frontispiciu – a fost ratata, racheta lovind chiar langa aceasta si intrand intr-o toaleta de la etajul al treilea al cladirii, la care se afla biroul ambasadorului. In ambasada nu se afla nimeni la acea ora.
Cercetand resturile gasite la locul exploziei, expertii politiei elene au tras concluzia ca a fost utilizata o racheta antitanc de 57 mm, de fabricatie ruseasca, de un tip raspandit printre traficantii de arme. Ambasadorul SUA la Atena, Charles Ries, a declarat ca incidentul este „tratat ca un atac foarte grav” si ca nu exista „nici o justificare pentru un act de o asemenea violenta”.
Ministrul grec al Ordinii Publice, Byron Polidoras, a condamnat „aceasta incercare de a resuscita terorismul”. „Autorii au vrut sa spuna: putem lovi ambasada”, unul dintre obiectivele cele mai bine pazite din Atena, intr-o actiune „simbolica”, a adaugat Polidoras.
Ministrul de Externe al Greciei, Dora Bakoyannis, a vizitat Ambasada SUA in semn de solidaritate.
Conducerea anchetei a fost incredintata unui fost sef al departamentului antiterorism al politiei care a coordonat si operatiunile prin care a fost dezmembrata organizatia terorista „17 Noiembrie”, in 2002. Acesta a fost cel mai grav atac asupra cladirii Ambasadei din Atena dupa cel din 1996, soldat de asemenea cu pagube materiale si fara victime, comis tot cu rachete antitanc de gruparea „17 Noiembrie”.

Extrema stanga, foarte activa

„Lupta revolutionara” este gruparea terorista cea mai agresiva din Grecia, dupa dezmembrarea organizatiilor istorice „17 Noiembrie” si „Lupta Revolutionara a Poporului” (ELA).
La 30 mai anul trecut, „Lupta revolutionara” a revendicat atacul cu bomba din apropierea locuintei ministrului conservator al Culturii, fost ministru al Ordinii Publice, George Vulgarakis. Nimeni nu a fost ranit in atac, dar in mesajul de revendicare teroristii si-au exprimat clar intentia de a-l „executa” pe Vulgarakis, considerat unul dintre responsabilii pentru politica proamericana a Atenei, care a expus Grecia riscului „represaliilor islamiste”.
Gruparea a comis pana in prezent sase atentate soldate cu trei raniti usor, intre care un atac asupra unui comisariat din Atena, cu o suta de zile inaintea Jocurilor Olimpice gazduite de capitala elena in 2004. Organizatia „revolutionara” „17 Noiembrie” a inceput sa activeze in 1975, imediat dupa incheierea „dictaturii coloneilor”. Organizatia a revendicat 23 de asasinate, dintre care cinci au vizat oficiali americani si angajati ai Ambasadei SUA la Atena, una dintre victime fiind seful statiei CIA din Grecia. In 2003, liderul organizatiei, principalul asasin si alti trei membri au fost condamnati la inchisoare pe viata, alti 10 membri primind condamnari mai usoare.

Cele mai citite

Indicele ROBOR la 3 și 6 luni stagnează, în timp ce BNR avertizează asupra riscurilor fiscale

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, anunță Banca Națională a României...

Microsoft lansează aplicația „Windows App” pentru acces la distanță dedicată conturilor de muncă și educație

Microsoft a anunțat lansarea oficială a aplicației „Windows App”, o soluție care le permite utilizatorilor cu conturi de muncă sau educație să acceseze sisteme...
Ultima oră
Pe aceeași temă