Între 2 și 9 august, iubitorii muzicii clasice au ocazia să asculte în cadrul acestui festival orchestre precum Duisburger Philharmoniker, Filarmonica George Enescu, SWR Stuttgart, Conservatorul Giuseppe Verdi -Milano, Ansamblul de Muzică Contemporană din Berlin, Opera Brașov.
Festivalul oferă opt concerte gratuite, o Academie de Vară alcătuită din masterclass-uri la instrumente de suflat – oboi, clarinet, fagot, corn – precum și cursuri de corepetiție, cursuri de muzică de cameră, ansambluri orchestrale de suflători, acestea fiind destinate unui număr aproximativ de 50 de cursanți din România.
Anul acesta în cadrul programului au statut de „compozitor în rezidență” doi compozitori, Dan Dediu – România și Baudime Jam – Franța. În premieră națională, pentru un concurs de interpretare artistică, Festivalul și Academia “Musica Krosntadt 2018” oferă premii în valoare de 5000 de lei unui număr de nouă cursanți, din partea inițiatorului proiectului, Ludovic Armin Cora, celor mai merituoși cursanți.
Noutatea acestui Festival și Academii la nivel internațional constă în alcătuirea orchestrei de suflători Musica Kronstadt, ansamblu care va evolua în concerte alături de Horia Andreescu, un nume de rezonanță în arta dirijorală și Emil Vișenescu, un dirijor foarte talentat, aflat la debut. Componența acestui ansamblu este formată din cursanții Academiei și elitele muzicii clasice de la orchestrele mai sus menționate.
Clasic și jazz la Brașov
Pe 3 august jazz-ul vine și el la Brașov, adus fiind la Clubul Copiilor din orașul de pe Tâmpa de interpretul Nicholas Simion. Și tot aici, jezz-ul continuă a doua zi, cu Sorin Zlart Quartet, un solist de o sensibilitate și forță componistică și improvizatorică impresionante. Și festivalul continuă cu concerte susținute de orchestrele anunțate în spații emblemă ale Brașovului, printre ele aflându-se și Biserica Neagră.
În cadrul festivalului, vor vor exista și câteva interesante expoziții. Una dintre ele este expoziția de Inventică în domeniul instrumentelor de suflat. Directorul executiv Balu Music SUA, Ion Balu, cel mai mare producător de surdine din lume pentru instrumentele de alamă, va expune de asemenea produsele sale. Trei participanți corniști, în urma concursului de interpretare artistică, vor primii premii care constau în produsele companiei Balu Music. Vasile Pintea, muzician și inventator român stabilit în Germania, va prezenta la Brașov un muștiuc, accesoriu al instrumentului corn, invenție brevetată în Germania.
Alte expoziții sunt: „Dinu Lipatti 100“ și “George Enescu în vremea Marelui Război (1914-1918)“. Aceasta din urmă este organizată în colaborare cu Muzeul Național „George Enescu“ și ne prilejuiește ocazia de a descoperi universul creațional și existențial al lui George Enescu.