Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a oferit o declarație aberantă la postul de televiziune Realitatea Plus.
Monica Anisie a fost întrebată de jurnalistă dacă Ministerul Educației și Cercetării a găsit o soluție pentru acei elevi care nu pot folosi tableta la învățământul online, întrucât nu au curent electric acasă.
Ministrul Educației a răspuns astfel: „Bineînțeles că s-au luat și astfel de măsuri încă din perioada în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online. Acolo unde nu a existat această posibilitate unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii, în așa fel încât să continue învățarea. Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu Televiziunea Română programul Teleșcoala, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale”.
Ministrul Monica Anisie nu a explicat cum poate fi folosit un televizor într-o locuință care nu are curent electric.