Higuain, în vârstă de 30 de ani, sub contract până în 2021, va fi împrumutat un sezon, în schimbul sumei de 18 milioane de euro. La finalul perioadei, Milan îl va putea transfera definitiv, cu 36 de milioane de euro.
Juve trebuie să „scape” de jucătorul cu un salariu de 7,5 miliaone de euro pe an, pentru a-şi mai echilibra balanţa financiară, serios afectată după sosirea lui Cristiano Ronaldo.
Higuain a fost cumpărtat de Juventus în vara anului 2016, cu 90 de milioane de euro, de la Napoli.
Afacerile dintre Juventus şi AC Milan vor viza şi un schimb de fundaşi, mai scrie sursa citată: Mattia Caldara (24 ani), sub contract cu Juve până în 2022, ar urma să meargă la Milano, de unde Leonardo Bonucci (31 ani), cedat vara trecută, ar urma să revină la Torino.
Higuain ar intra într-un grup select de jucători care au îmbrăcat atât tricoul lui Juvenrus, precum și pec el al “Diavolului milanez”, alături de Ibrahimovic.
Tot presa din peninsulă vorbea în această vară despre un schimb Higuain – Icardi, între Juve și Internatzionale Milano.