5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSocialAvertisment pentru Olguța Vasilescu: Pensiile militarilor nu sunt de competența Ministerului Muncii

Avertisment pentru Olguța Vasilescu: Pensiile militarilor nu sunt de competența Ministerului Muncii

Asociația Militarilor, ROMIL, din care fac parte foști angajați din Ministerul Apărării Naționale și din Ministerul Afacerilor Interne, a transmis un mesaj către ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu.

„Ministrul muncii și justiției sociale are în permanentă preocupare pensiile militarilor, domeniu care, conform structurii Guvernului Romaniei și a legislației în vigoare nu intră în competența domniei sale”, subliniază mesajul postat pe o rețea de socializare de foștii angajați ai MApN și MAI.

„Nu cumva uzurpați atribuțiile ministrului apărării naționale, ale ministrului afacerilor interne și ale directorului Serviciului Român de Informații stabilite prin Legea nr. 223/2015 – privind pensiile militare de stat?”, o întreabă foștii militari pe Lia Olguța Vasilescu.

Replica Asociației ROMIL intervine după ce ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, s-a pronunțat, într-o emisiune de televiziune, asupra situației salariilor militarilor și a pensiilor foștilor militari.

„Din moment ce salariile militarilor cresc în fiecare an cu 25% din diferența față de care trebuie să ajungă în 2022, deci automat solda le crește suficient de mult, atunci nu putem să actualizăm și pensiile. Am văzut ce înseamnă actualizarea unei pensii militare, care a pornit de la 7000 în 2015 și a ajuns la 22.000 în anul 2017. Pentru România, pensiile militarilor chiar sunt decente dacă le comparăm cu celelalte, care ajung într-o medie de 1100 de lei. Și atunci să nu le mai lași să crească într-un procent atât de mare cum a fost exemplul pensiei de care v-am spus”, a explicat ministrul Lia Olguța Vasilescu la postul România TV.

 

Legea pentru aprobarea OUG 59 va fi rediscutată în luna septembrie

Punctul de vedere exprimat de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, intervine în contextul în care, la sfârșitul lunii iunie 2018, plenul Camerei Deputaților a retrimis la Comisia de Muncă proiectul de lege prin care parlamentarii urmau să adopte OUG 59 / 2017.

Proiectul de lege, incluzând cele mai recente aduse acestuia, ar urma să fie supus dezbaterii și votului în plenul Camerei Deputaților pe data de 29 septembrie 2018.

Atitudinea ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, este criticată și de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD).

“Dumneavoastră doamnă ministru, încălcându-vă competențele profesionale, ați legiferat într-un domeniu în care nu aveți competențe, ați adoptat OUG 59 /2017 care nu numai că a mutilat Legea 223/2015 (…) dar mai mult, întrun dispreț și cinism care frizează ura (parcă inspirat din regimul Băsescu), ați desființat nu numai actualizarea dar v-ați adus contribuția la înghețarea creșterii pensiilor militare sine die, plafonând-o prin OUG 59 / 2017. Să induci în opinia publică ideea că există pensii militare de peste 10.000 sau 20-30 000 de lei, sume apocaliptice în condițiile în care un număr însemnat de pensionari militari au pensii în jurul valorii unui salariu minim pe economie, iar  un procent foarte mic, valori până la  4.000 lei, nu este decât o crasă manipulare și dezinformare a societății civile, foarte sensibilă la astfel de date. Nu uitați ca de fiecare dată să readuceți în discuție, ca un motto, un exemplu de-a dreptul absurd și ridicol, că un pensionar militar care de la 7.000 lei acum 10 ani, a ajuns în zilele noastre la 22.000 lei. Vă rugăm să-l nominalizați pe acel individ, deși protecția datelor personale vă împiedică să faceți acest lucru, dar ne-ați făcut mult rău cu acest exemplu”, indică un mesaj postat pe internet de către SCMD, la data de 26 iulie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...

1.000 de zile de război pe scară largă între Rusia și Ucraina

Pe clădirile UE au fost proiectate imagini cu steaguri ucrainene, un omagiu adus apărătorilor țării Liderii, oficialii și diplomații occidentali au marcat cele 1.000 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă