Cum vine iarna, interesul nostru pentru problema energiei creste, nu insa si competenta noastra in tratarea ei. Ai zice, la cat am suferit din pricina Rusiei si cat de obsedati suntem din cauza asta, ca trebuie sa ne fi dezvoltat o oarecare expertiza in ce ii priveste. Cunoaste-ti dusmanul!, spune un vechi dicton. Eu nu consider Rusia de azi neaparat un dusman, dar vad ca mare parte din lumea noastra politica asa o percepe. Si, daca pentru ei Rusia e dusmanul, e un dusman din care nu inteleg mare lucru, spre paguba lor.
E drept ca Rusia lui Putin e o tara atipica. Alte tari cu resurse naturale la aceste dimensiuni sunt autocratii pe fata, nu se ostenesc sa tina alegeri si nici nu distribuie bogatia provenita din petrol si gaze la cei saraci. Rusia o face. Daca luati bugetul unui oras rusesc comparativ cu Bucurestiul, veti vedea ca la ei majoritatea banilor se cheltuiesc pe subventionarea facturilor private la incalzire, de care beneficiaza largi categorii de populatie. Daca va ui-tati la bugetul nostru, procentul e nesemnificativ, ca si numarul celor care se califica pentru acest ajutor, si el insignifiant. Noi nu avem resurse ca sa plateasca statul factura de gaze a fiecaruia dintre noi, ei au. Si de asta la noi, de cand ne-am maturizat, presedintii si prim-ministrii stau un mandat si pe urma nu mai sunt votati, nu ca Putin, pe care il trag altii de maneca sa mai stea. Putin nu controleaza Rusia doar prin servicii secrete, controlul presei si intimidarea societatii civile. Nimic din toate acestea nu ar functiona daca cetateanul rus nu ar fi multumit cu cat primeste de la stat fata de cat da. Dar e multumit, si atunci ridica din umeri la cum trateaza Putin presa si pe opozanti. Democratia e pretul platit pentru gazul ieftin.
Pentru a intretine si consolida acest imperiu criptodemocratic e nevoie ca pretul energiei sa fie mare pe piata internationala si clientii Rusiei sa il plateasca. Rusia a fost ajutata de sansa in prima privinta si de prostia partenerilor sai in a doua. In plin marasm energetic, mai multe tari europene au inceput sa se bazeze pe gaz rusesc, dezvoltand proiecte individuale, de mare egoism si imprudenta, in parteneriat cu rusii. Europa s-a divizat, poate ireversibil, in privinta unei politici energetice comune. In materie de energie nu exista Europa, ci numai state membre cu interese diferite.
Vecinii Rusiei, foste republici sovietice, au fost tratati intre timp mai ales politic, cu tarile baltice, Moldova, Georgia si, mai nou, si Ucraina taxate, pentru prooccidentalism, iar Belarus, Transnistria si alte entitati primind pret de favoare. Dar toate astea sunt pe cale sa se schimbe. La Moscova, discutia vizavi de avantajele pe care Rusia le-ar avea subventionandu-si fostele tari satelite e mai veche. Tabara care crede ca Gazprom poate actiona eficient pentru a asigura dominatia Rusiei, asa cum compania Indiilor actiona altadata pentru Imperiul Britanic, pledeaza demult pentru abandonarea politicii de subventie a clientilor politici, care a dus in fond URSS la faliment. Ce propun ei este un targ, in care pentru diferenta de pret Gazprom devine proprietarul retelei de gaze. Cine nu poate plati pentru libertate si-o cheltuieste in rate si va deveni la sfarsit complet dependent de Gazprom. Mult mai eficient. In acelasi timp, si putina concurenta de care se mai bucura Gazprom pe piata interna e drastic redusa, cu firmele occidentale intimidate pana la a ceda Gazprom majoritatea actiunilor lor. In conditiile acestea, unele idei politice de la noi cum ca sa ne dam bine cu rusii pentru un pret de favoare sunt naive la culme.
De asta cred ca strategia noastra, atunci cand va exista una, trebuie sa rupa cu logica geopolitica si sa fie o veritabila strategie energetica, cum a avut Franta, astazi autonoma, sau cum isi dezvolta Finlanda, care construieste pe tacute doua centrale nucleare. In Franta exista azi regiuni intregi care produc energie din deseurile industriei prelucratoare de lemn. O politica energetica care vrea sa aduca prin Caucaz, regiune eminamente instabila, si apoi peste mare si Balcani gaz sau petrol din Kazahstan nu cred ca ofera o adevarata alternativa. Costa mult, depinzi enorm de altii si riscurile politice sunt mari. O politica energetica buna ar trebui sa favorizeze industrii care consuma putin si resurse care nu trebuie sa traverseze continente – soarele, apa, vantul, lemnul. Noi suntem printre marii taietori de lemn ai Europei si ma tem ca la ora asta taiem un copac ca sa facem trei scobitori din el. Si energia nucleara trebuie luata in considerare mult mai serios. In privinta asta trebuie sa gandim cu mintea secolului XXI, nu cu cea a secolului XX. Sper ca lectiile pe care ni le administreaza zilnic dl Putin in aceasta iarna sa ne faca mai intelepti in privinta asta. Pana atunci, eu nu pot sa-mi platesc factura la gaze fara sa ma gandesc ca de fiecare data cotizez la ingroparea democratiei rusesti.
