Stelistii s-au reunit ieri la vizita medicala programata la Institutul de Medicina Sportiva din Bucuresti. Portarul Cornel Cernea si fundasul Stelian Stancu au fost cei mai matinali, facandu-si aparitia in Complexul Sportiv Lia Manoliu in jurul orei 7.30. „Imi place sa le iau fata la toti. De aceea am ajuns primul la vizita medicala. Trebuie sa ne pregatim serios. Sevilla este o echipa pe val, dar dupa cum vedeti au pierdut si ei. Daca vor pleca jucatori, vor veni altii in loc si se face iar o echipa. Aseara (n.r. – duminica) l-am vazut prima data pe Andrey, in teren nu l-am vazut. Oricum, are fizic de portar”, a precizat Stancu.
De la vizita medicala au lipsit Sorin Paraschiv (invoit pentru ca duminica si-a botezat baiatul), portarul Carlos Fernandes (contract reziliat), Mihai Nesu si Daniel Oprita (ambii aflati la recuperare la Bologna dupa operatiile suferite la genunchi).
„Ne gandim la titlu”
Banel Nicolita, unul dintre jucatorii exponentiali pentru Steaua la sfarsitul sezonului trecut, nu a avut o evolutie foarte buna in noul an competitional. „Sper sa nu mai dezamagesc ca anul trecut si vreau sa fac tot ceea ce depinde de mine pentru asta. Am avut o evolutie mai proasta in tur, in ultimele sase luni. Regret si ca nu am jucat finala Cupei UEFA si gafa facuta pe Santiago Bernabeu. Le multumesc colegilor, suporterilor si antrenorilor ca au fost alaturi de mine, pentru ca a fost un moment foarte greu din viata mea si m-au ajutat sa trec peste el”, a spus Nicolita, mentionand ca el si colegii sai se gandesc la al treilea titlu consecutiv, desi Dinamo are un avans de 13 puncte.
La vizita medicala de ieri au fost prezenti: Cornel Cernea, Andrey Nazario Afonso, Cezar Lungu (portari); Stelian Stancu, Dorin Goian, Sorin Ghionea, Petre Marin, Eugen Baciu, Klemi Saban (fundasi); Mirel Radoi, Ovidiu Petre, Florin Lovin, Gabriel Bostina, Vasilica Cristocea, Marius Croitoru, Banel Nicolita, Razvan Ochirosii, Gigel Coman (mijlocasi); Nicolae Dica, Cyril Thereau, Valentin Badea si Victoras Iacob (atacanti).