A venit randul si celui mai vitregit si putin vizibil domeniu artistic, muzica contemporana si muzicologia, sa-si spuna ofurile si sa-si exprime sperantele, la inceput de integrare in familia UE. In mod surprinzator, compozitorii si muzicologii se dovedesc mai vehementi si combativi decat colegii lor, probabil si din cauza prea lungii ignorari pe care au suferit-o in aerul statut romanesc. Compozitorul Serban Nichifor isi doreste ca integrarea sa fie momentul eliminarii putregaiurilor de sorginte totalitara din domeniul sau. Pianista Ilinca Dumitrescu mizeaza pe o continuitate a normalitatii, permitandu-si totusi sa „viseze”, mai mult sau mai putin in serios, la un alt „viitor luminos”. In rest, arta interpretativa romaneasca este de mult integrata in Europa, prin activitatea concertistica de peste hotare a numerosilor instrumentisti talentati.
„M-am saturat de bolsevici si fascisti”, conf. univ. dr. Serban Nichifor, compozitor
Cred cu toata convingerea in libertatea de creatie, in depolitizarea si in descentralizarea culturii. Integrarea europeana ne va conecta la sistemul institutional occidental, ce garanteaza realmente aceste valori. Schimbarea paradigmatica este ireversibila si de aceea sunt foarte optimist – singura problema fiind cea legata de durata procesului de democratizare a culturii romanesti.
Sper de aceea sa scapam cat mai repede de cei pentru care muzicologia nu reprezinta decat „o arma” a luptei de clasa/rasa… Sper sa scapam pentru totdeauna de „lupii moralisti” – de „indrumatorii” si de „judecatorii” omnipotenti de sorginte bolsevica/legionara, cu autoritarismul, cu cameleonismul si cu „elitismul” lor (de stanga?… de dreapta?…), cu „bisericutele”, cu comisiile si… comisioanele lor. Este pacat ca fondurile culturale sunt de foarte multe ori deturnate de la adevaratii creatori (ce primesc drepturi de autor simbolice!) la efectiv aceiasi notorii politruci (inclusiv la familiile lor) – indivizi fara nici un scrupul, ce ne-au terorizat in epoca totalitarista si care sunt si in prezent remunerati cu sume imense pentru a rescrie „istorii” pseudo culturale, mincinoase, pervertite, „comandate” de forte politice extremiste… Totodata, este inacceptabil ca pe site-ul unei institutii bugetare de maxima importanta in domeniu (MCC – n.n.) sa apara – la loc de cinste si pe banii contribuabililor – asa-zisele creatii ale „sefului”, bazate pe citate penibile din autori fascisti, puternic contestati in spatiul euroatlantic! Acesti culturnici (de dreapta/stanga) sa fie oare exponentii culturii romanesti de azi, adica cei cu care ne integram in sistemul cultural european? Evident, timpul va retine exclusiv creatiile artistice valoroase, dar va judeca cu asprime si agramatele „eseuri” si cartulii de indoctrinare ale acestor „elite” ale comunismului si/sau ale dreptei fasciste…
Finalmente, consider ca publicul si mai ales posteritatea reprezinta adevaratii judecatori ai Operei de arta, ce nu poate sa reflecte, in forma ei autentica, decat adevarurile morale perene ale Umanitatii – exprimate si prin Decalog. In ceea ce ma priveste, sunt membru al Societatii Belgiene a Autorilor, Compozitorilor si Editorilor (SABAM), al Uniunii Europene a Promotorilor Muzicii Noi (UEOMN/ECPNM/EKVNM) – si astept cu nerabdare infiintarea Uniunii Compozitorilor Europeni!
„Pornografia sonora trebuie eliminata”, prof. univ. dr. Liana Alexandra, compozitor
Sunt optimista. Din punct de vedere cultural, Romania a dat Europei si umanitatii multe valori, inca din antichitate. Avem multe lucruri originale cu care sa imbogatim peisajul european, si el variat la randul lui. Noi, muzicienii si compozitorii, suntem niste fericiti ai sortii, prin faptul ca manuim un limbaj universal, care nu are nevoie de translator si de explicatii, pentru a fi inteles. Noi manuim acel limbaj care merge direct in sufletul si spiritul oamenilor. In acest context, este pacat sa nu facem „curatenie” repede in acele „pornografii” sonore, care ne asalteaza uneori prea mult, inlocuind adevarata cultura cu divertisment si doar cu distractie. Actul de creatie artistica este la fel de serios ca si cel al creatiei stiintifice. Promovarea culturii adevarate si nu numai a divertismentului tine exclusiv de administratorii culturali si de consilierii lor. Sper ca intrarea Romaniei in Uniunea Europeana sa aduca acel climat elevat de afirmare a creatiei culte romanesti, alungata pe nedrept din stagiunile muzicale ale tarii. Nu ne simtim bine sa ne aplaude numai strainii, iar aici, acasa, sa nu avem loc si sa fim inlocuiti cu pseudo facatori de cultura ditractiva (important pentru unii este sa avem fete noi in fiecare zi la televizor, care vorbesc repede, agresiv, amenintator, iar domnisoarele sa umble numai cu buricul gol; in Europa asa ceva nu se poarta!).
„Intrarea in UE ne permite sa visam”, dr. Ilinca Dumitrescu, pianista concertista, muzicolog
Cred ca aderarea la UE nu va aduce neaparat si rapid nimic spectaculos in domeniul nostru de activitate. Prin natura artei pe care o slujesc, prin specificul limbajului, muzica este internationala. Noi calatorim de tineri pe toate meridianele si suntem intelesi perfect de fel si fel de oameni, de toate nationalitatile pamantului. Fara traducatori. Numai cu personalitatea, ideile, emotiile noastre. Va dati seama ce forta are Muzica?
Dar, gandind mai „cu visare”, probabil ca, in noul context, proiectele muzicale europene, complexe, se vor realiza cu facilitate, participarile la marile festivaluri vor fi ceva normal, impresarii europeni se vor inghesui sa promoveze eminentii artisti ai Estului (deveniti revelatii peste noapte), editurile de prestigiu vor tipari in luxoase tiraje capodoperele muzicii romanesti (nu neaparat numai Enescu), reputatele case de discuri vor scoate comori de arta interpretativa din prafuitele fonoteci autohtone si vor realiza albume-soc de rasunet. Vise, deocamdata, nu-i asa?!…
„Integrarea in spirit”, conf. univ. dr. Maia Ciobanu, compozitor
Integrarea Romaniei in U.E. este o mare sansa pentru viitorul acestei tari si in mod normal ea nu ar trebui ratata. Ma intereseaza prioritar ce se va intampla cu muzica romaneasca contemporana, cat de activ, de eficient si de „agresiv” in sensul bun al cuvantului vor actiona institutiile de resort, cat de buna va fi comunicarea. Ma intereseaza acest lucru nu numai pentru ca sunt compozitoare, ci si pentru ca stiu prea bine ca nivelul vietii muzicale a fost intotdeauna un indiciu infailibil al nivelului spiritual. Avem multe de cladit, dar nimic nu se poate sustine fara spirit.
Intr-o lume in care principiile pietei par a fi singurul reper, valorile sunt rasturnate, iar muzica este impinsa inainte doar ca marfa a industriei de divertisment, eu sper ca inca exista o sansa. Poate ca – paradoxal – n-o s-o ratam nici noi, nici Europa.
